Categories: National

Tyler Robinson, suspectul în asasinarea lui Charlie Kirk, acuzat oficial de crimă. Procurorii cer pedeapsa cu moartea

Actualitate marți, 16 septembrie 2025, 23:00

Tyler Robinson, suspectul în asasinarea lui Charlie Kirk, acuzat oficial de crimă. Procurorii cer pedeapsa cu moartea

HotNews.ro Share

Tyler Robinson. Credit line: Handout / Getty images / Profimedia

Procurorii din Utah au anunțat marți că vor cere pedeapsa cu moartea pentru suspectul în asasinarea activistului conservator Charlie Kirk și au prezentat o parte din probele strânse împotriva lui, inclusiv presupuse mesaje text în care acesta ar fi recunoscut fapta, conform Reuters.

„M-am săturat de ura pe care o propagă”, i-a spus Tyler Robinson, 22 de ani, colegului și partenerului său, atunci când a fost întrebat de ce a comis crima, potrivit transcriptelor mesajelor depuse marți de procurori la dosar.

Procurorul districtual al comitatului Utah, Jeffrey Gray, a declarat într-o conferință de presă că biroul său a formulat marți șapte capete de acuzare împotriva lui Robinson, printre care omor calificat, obstrucționarea justiției pentru distrugerea probelor și influențarea martorilor, după ce i-ar fi cerut colegului său de cameră să șteargă mesajele care îl incriminau.

Gray a spus că a decis să ceară pedeapsa cu moartea „în mod independent, pe baza probelor disponibile, a circumstanțelor și a naturii crimei”. Anumiți politicieni, inclusiv președintele american Donald Trump, au cerut și ei pedeapsa capitală în acest caz.

În ziua atacului, Robinson i-a trimis un mesaj colegului său de cameră, potrivit actului de acuzare, spunându-i să caute un bilet ascuns sub tastatura sa. Colegul, descris de autorități și ca partener romantic al lui Robinson și aflat în tranziție de gen, a găsit biletul, pe care scria: „Am avut ocazia să-l elimin pe Charlie Kirk și o voi face.”

Mesajele suspectului cu colegul său de cameră, făcute publice

„Nu tu ai făcut asta, nu?” l-a întrebat colegul. „Eu am făcut-o, îmi pare rău”, a răspuns Robinson.

Când a fost întrebat de ce l-a împușcat pe Kirk, Robinson a scris: „M-am săturat de ura pe care o propagă. Unele forme de ură nu pot fi negociate.”

El a mai spus că a plănuit atacul timp de mai bine de o săptămână, au precizat procurorii.

În alte mesaje ulterioare, Robinson a spus că regretă că nu s-a întors să recupereze arma pe care o ascunsese într-un tufiș imediat după crimă.

„S-ar putea să fiu nevoit să o abandonez și să sper că nu vor găsi amprente”, a scris el.

Robinson s-a predat joi, la o zi după atac, după ce părinții săi au recunoscut imaginile cu atacatorul și l-au confruntat, potrivit documentelor depuse în instanță. El a lăsat să se înțeleagă că voia să își ia viața, însă părinții l-au convins să se întâlnească cu ei acasă, unde Robinson a recunoscut că este autorul crimei.

În cele din urmă, Robinson a decis să se predea poliției după ce, la insistențele părinților, a vorbit cu un prieten de familie, fost adjunct de șerif, au precizat procurorii.

Vezi mai multe știri aici

„Sunt mult mai îngrijorat pentru tine”, i-a scris Robinson colegului de cameră după ce i-a spus că a hotărât să se predea. Totodată, l-a îndemnat să șteargă mesajele și să refuze să vorbească cu poliția sau presa.

Colegului de cameră, care nu a fost identificat în documentele judiciare, cooperează cu autoritățile, au spus oficialii.

Mama lui Robinson le-a declarat polițiștilor că, în ultimul an, fiul ei a devenit mai apropiat de stânga politică și mai „orientat pro-drepturile gay și trans”, potrivit actului de acuzare. Relația cu colegul de cameră a dus și la „discuții” cu rudele, inclusiv cu tatăl său, care are „viziuni politice foarte diferite”, se arată în document.

Procurorii au adăugat factori agravanți la acuzațiile de crimă și de folosire a armei, pe motiv că Robinson l-ar fi vizat pe Kirk pe criterii politice și că știa că la atac vor fi martori copii, a precizat Jeffrey Gray. Conform legii statului, doar omorul calificat poate atrage pedeapsa cu moartea.

Charlie Kirk, cofondator și lider al mișcării studențești conservatoare Turning Point USA și un aliat important al lui Donald Trump, avea 31 de ani și se afla la un eveniment cu 3.000 de participanți atunci când a fost împușcat.

Crima a tulburat opinia publică americană, pe fondul intensificării violenței politice din ultimii ani, inclusiv două tentative de asasinat asupra lui Trump anul trecut și uciderea, în această vară, a unei parlamentare democrate din Minnesota, alături de multe alte cazuri de profil înalt.

Aproximativ două treimi dintre americani cred că discursul dur tot mai frecvent în politică alimentează violența, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat în zilele de după uciderea lui Kirk.


Vezi articol complet la: HotNews

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Top 10 metode pentru dezvoltarea abilităților sociale la copii, recomandate de experți

Specialiștii în educație au identificat cele mai eficiente metode pentru dezvoltarea abilităților sociale la copii,…

8 hours ago

Viktor Orban: Summitul SUA – Rusia de la Budapesta va avea loc, dar este „întârziat”

Viktor Orban: Summitul SUA - Rusia de la Budapesta va avea loc, dar este „întârziat”…

24 hours ago

Putin și Tokaev, întâlnire la Moscova. „Cooperarea noastră comercială şi economică cu Kazahstanul este foarte complexă”

Putin și Tokaev, întâlnire la Moscova. „Cooperarea noastră comercială şi economică cu Kazahstanul este foarte…

24 hours ago

Cu ieșirea guvernului american din „shutdown” la orizont, Trump revendică „o mare victorie” în fața democraților

Actualitate marț Cu ieșirea guvernului american din „shutdown” la orizont, Trump revendică „o mare victorie”…

24 hours ago

VIDEO Diamantul „Mellon Blue”, vândut cu peste 25 de milioane de dolari. Un expert invocă „tensiunile geopolitice și economia chineză slăbită”

Actualitate marț VIDEO Diamantul „Mellon Blue”, vândut cu peste 25 de milioane de dolari. Un…

24 hours ago

Coaliția a decis ce se va întâmpla cu angajații din primării: acord privind tăierea posturilor. Cum se va aplica măsura (surse)

Liderii Coaliției de guvernare au deblocat negocierile privind tăierile de posturi din administrația publică locală,…

24 hours ago