Actualitate
Trump somează Hamas: „Altfel, Israelul se întoarce în Gaza imediat ce dau eu ordinul” / Despre eforturile sale de pace: „A trebuit să-i opresc, m-am certat cu Bibi”
HotNews.ro
Donald Trump. Credit foto: BONNIE CASH / UPI / Profimedia
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că se gândeşte să îi permită prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu să reia acţiunile militare în Gaza, dacă Hamas refuză să respecte acordul de încetare a focului. Forţele israeliene ar putea reveni pe străzi „imediat ce voi da eu ordinul”, a declarat Trump la postul de televiziune CNN.
„Ce se întâmplă cu Hamas – asta se va rezolva rapid”, a spus Trump într-o scurtă intervenție telefonică la CNN, relatează News.ro.
Punctul 4 din planul de pace în 20 de puncte al lui Trump prevedea că „în termen de 72 de ore de la acceptarea publică a acestui acord de către Israel, toţi ostaticii, vii şi decedaţi, vor fi returnaţi”. Până miercuri dimineaţă, toţi cei 20 de ostatici israelieni în viaţă fuseseră returnaţi în Israel. Dar Hamas a predat cadavrele a doar opt persoane decedate, iar armata israeliană a declarat că unul dintre ele nu aparţine unui ostatic israelian. Se aşteapta să fie returnate miercuri seară alte câteva cadavre, a declarat miercuri pentru CNN o sursă familiarizată cu problema.
Trump a subliniat că salvarea ostaticilor în viaţă a fost importantă în sine. „Eliberarea celor 20 de ostatici a fost esenţială”, a declarat preşedintele SUA.
În zilele care au urmat eliberării ostaticilor, au izbucnit ciocniri violente între Hamas şi grupurile rivale, inclusiv un incident care a culminat cu o aparentă execuţie publică.
Trump avertizase anterior că Hamas trebuie să se dezarmeze. Sau „noi îi vom dezarma” în caz contrar, a spus preşedintele american.
Planul său în 20 de puncte prevede un viitor în care Hamas acceptă să nu mai aibă niciun rol în guvernarea Fâșiei Gaza, care va fi demilitarizată şi supusă unei monitorizări independente. Însă administraţia a recunoscut că mai are încă multe de făcut pentru a rezolva problema viitorului Fâșiei Gaza şi că acordul care a dus la eliberarea ostaticilor este doar faza 1.
Trump a declarat pentru CNN că, în acest moment, Hamas „intră şi elimină bandele, bandele violente”, explicând astfel execuţiile publice.
„Fac investigaţii în acest sens”, a spus el când a fost întrebat dacă este posibil ca Hamas să execute palestinieni nevinovaţi. „Vom afla despre asta. Ar putea fi bande în plus”, a spus el.
„M-am certat cu Bibi”
Punctul 6 din planul de pace în 20 de puncte al preşedintelui prevede: „Odată ce toţi ostaticii vor fi eliberaţi, membrii Hamas care se angajează să coexiste paşnic şi să renunţe la arme vor beneficia de amnistie. Membrii Hamas care doresc să părăsească Gaza vor beneficia de trecere sigură către ţările gazdă”.
Vezi ultimele știri din România
Ce se întâmplă dacă Hamas refuză să se dezarmeze? l-a întrebat CNN pe preşedinte. „Mă gândesc la asta”, a răspuns Trump. „Israelul se va întoarce pe străzile acelea imediat ce voi da eu ordinul. Dacă Israelul ar putea să intre şi să-i distrugă, ar face-o”, a avertizat el. „A trebuit să-i opresc”, a spus preşedintele referindu-se la Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi administraţia Netanyahu. „M-am certat cu Bibi”, a mărturisit el, referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu
Preşedintele era însă clar optimist în privinţa perspectivelor pe termen lung pentru pace, mai ales având în vedere sprijinul puternic al altor ţări din regiune, notează CNN.
„59 de ţări fac parte din acest acord”, a spus el despre acordul de încetare a focului, referindu-se aparent la ţările care au participat la ceremonia din Egipt pentru semnarea documentului de principiu intitulat „Acordul de pace Trump” sau la cele care au exprimat declaraţii de sprijin. „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Acum totul se întâmplă. Vor să facă parte din Acordurile Abraham, acum că Iranul nu mai este o problemă”, a completat şeful Casei Albe.
„Lucrez din greu la problema cu Rusia”
Trump a mai spus că el continuă să lucreze şi la încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat să vină la Casa Albă vineri. „Lucrez din greu la problema Rusiei”, a spus Trump.
El s-a întrebat care ar fi o realizare mai mare – pacea în Orientul Mijlociu sau între Rusia şi Ucraina. Reporterul CNN a remarcat că, din punct de vedere istoric, conflictul din Orientul Mijlociu este mai dificil de încheiat. „Adevărat”, a spus preşedintele. „Unul durează de trei ani, celălalt de 3.000”, a punctat el.
Preşedintele a petrecut, de asemenea, o parte din acest scurt apel telefonic la CNN criticând mass-media – în special interviul recent al vicepreşedintelui JD Vance realizat de prezentatorul ABC News George Stephanopoulos – exprimându-şi în acelaşi timp speranţa că CBS News va deveni acum „mai echitabil”, odată cu noua conducere. „Nu mă aştept să devină ca Fox”, a spus el, „doar echitabili”.
CNN a solicitat un interviu individual cu Trump – ceva ce acesta nu a mai acceptat să facă din 2016 – iar el a spus că va lua în considerare această solicitare, menţionează CNN.
Vezi articol complet la: HotNews