O britanică de 23 de ani, condamnată pe viață în Dubai după o „greșeală extrem de stupidă”. Mama ei încearcă cu disperare să strângă bani pentru ajutor juridic.
O tânără britanică în vârstă de 23 de ani a fost condamnată la închisoare pe viață în Dubai, după ce a făcut o „greșeală extrem de stupidă”, în Emiratele Arabe Unite — o țară cunoscută pentru legislația sa extrem de strictă, relatează Mirror.
Mia O’Brien, studentă la Drept, se află acum în închisoarea centrală din Dubai, în timp ce mama ei încearcă disperată să strângă fonduri pentru costurile legale și de călătorie.
Apelul disperat al mamei
Pe pagina de strângere de fonduri, mama ei a scris: „Mia a fost condamnată pe viață în Dubai și acum este în închisoarea centrală. Vă puteți imagina cât sunt de devastată, ca mamă. Nu mi-am mai văzut fiica din octombrie anul trecut.”
„Mia are doar 23 de ani și nu a făcut niciodată ceva rău în viața ei. Este o fată tânără care a mers la facultate să studieze Dreptul și, din păcate, s-a înconjurat de niște așa-ziși prieteni nepotriviți și a făcut o greșeală foarte stupidă. Acum plătește prețul. Tot ce vă cer este, dacă puteți, să donați orice sumă, chiar și o liră. Ne-ar ajuta enorm și v-aș fi veșnic recunoscătoare. Vă mulțumesc din suflet.”
Într-o postare ulterioară, femeia de 46 de ani le-a mulțumit celor care au contribuit: „Vreau doar să mulțumesc tuturor pentru donațiile de până acum. Acești bani vor fi trimiși fiicei mele Mia, vor acoperi eventuale cheltuieli legale și, poate, ne vor ajuta să ajungem în Dubai, pentru că niciunul dintre noi nu a mai văzut-o pe Mia din octombrie. Vă mulțumesc din inimă.”
Într-o declarație pentru MailOnline, femeia a adăugat: „Trece printr-o perioadă extrem de grea. Tocmai a fost transferată într-o altă închisoare, după ce a primit sentința pe viață. A fost un șoc imens.”
Detaliile exacte ale infracțiunii comise de Mia nu au fost făcute publice, însă în Emiratele Arabe Unite pedeapsa cu închisoarea pe viață — care înseamnă, de fapt, 15 ani de detenție — poate fi aplicată în cazuri de trafic de droguri, violență gravă sau terorism.
Potrivit Ministerului britanic de Externe, vizitatorii sunt avertizați explicit să respecte legislația locală, mai ales în privința infracțiunilor legate de droguri. În recomandările de călătorie pentru Dubai, FCDO (Foreign, Commonwealth & Development Office) precizează:
„Există toleranță zero pentru infracțiunile legate de droguri. Pedeapsa pentru trafic, contrabandă, consum sau posesie de droguri ilegale (inclusiv cantități reziduale) este extrem de severă.”
Concluzia provizorie a anchetei în cazul tragediei din Lisabona. Totul a pornit de la cablul de oțel verificat de dimineață
Concluzia provizorie a anchetei în cazul tragediei din Lisabona. Totul a …
Ultimul weekend de vacanță al elevilor aduce zeci de mii de turiști pe litoral: …
„Peștele nu mai are loc”. Litoralul românesc, invadat de meduze albastre. …
Un preot din Mureș a fost bătut de un enoriaș gelos, în fața credincioșilor. …
Un copil de 5 ani a mers singur la un fast-food în timp ce părinții dormeau. …
Un român mănâncă peste 38 de kilograme de carne de porc pe an. Ceafa și …
Aeroportul din Cluj-Napoca, primul din România care elimină restricțiile pentru …
Momentul în care un bărbat beat zgârie mașina unui necunoscut, în Dolj, pentru …
Creatori români de jocuri video atrag investiții din străinătate. Industria …
Descoperire de senzație în Cluj. Un vânător de comori a scos la suprafață un …
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Mirror
Etichete: condamnare, dubai,
Dată publicare: 05-09-2025 21:42
Articol recomandat de sport.ro