Putin vede „luminiţa de la capătul tunelului" în relaţiile Rusiei cu SUA. „Trump reprezintă o garanţie bună”

putin vede luminiţa - Imagine ilustrativă
  • Home
  • Știri Externe
  • Rusia
  • Putin vede „luminiţa de la capătul tunelului” în relaţiile Rusiei cu SUA. „Trump reprezintă o garanţie bună”

Putin vede „luminiţa de la capătul tunelului” în relaţiile Rusiei cu SUA. „Trump reprezintă o garanţie bună”

Ștefan Borcea 1 live Publicat: 23.08.2025 09:56

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că există “luminiţa de la capătul tunelului” în relaţiile dintre Rusia şi SUA şi că cele două ţări discută proiecte comune în Arctica şi Alaska, informează Reuters.

Vladimir Putin și Donald Trump FOTO: Profimedia

Răspunzând la întrebări în timpul unei vizite la un centru de cercetare nucleară, Putin şi-a exprimat convingerea că însuşirile de lider ale preşedintelui american Donald Trump vor ajuta la restabilirea relaţiilor, aflate în ultima vreme la cel mai scăzut nivel.

“Odată cu sosirea preşedintelui Trump, cred că în sfârşit s-a întrezărit luminiţa de la capătul tunelului. Şi acum am avut o întâlnire foarte bună, semnificativă şi sinceră în Alaska”, a declarat Putin, referindu-se la summitul de săptămâna trecută, potrivit Agerpres.

“Următorii paşi depind acum de conducerea Statelor Unite, dar sunt încrezător că însuşirile de lider ale actualului preşedinte, preşedintele Trump, reprezintă o garanţie bună că relaţiile vor fi restabilite”, a adăugat locatarul de la Kremlin.

Urmărește cele mai importante știri

Putin nu a oferit detalii despre o posibilă cooperare SUA-Rusia în Arctica, dar a afirmat că în regiune există rezerve minerale “uriaşe, uriaşe” şi a menţionat că Novatek, compania rusă de gaze naturale lichefiate, operează deja acolo.

“Discutăm, apropo, cu partenerii americani despre posibilitatea de a colabora în acest domeniu. Şi nu numai în zona noastră arctică, ci şi în Alaska. Şi, în acelaşi timp, tehnologiile pe care le deţinem, astăzi nimeni în afară de noi nu le deţine. Şi acest lucru este de interes pentru partenerii noştri, inclusiv pentru cei din Statele Unite”, a declarat Putin.

Atât Rusia, cât şi Statele Unite au afirmat că întrevăd oportunităţi economice enorme în cazul în care îşi pot normaliza relaţiile după ce legăturile au scăzut la un minim post-Război Rece din cauza războiului din Ucraina.

Ștefan Borcea Citește mai multe despre: vladimir putindonald trump


Vezi articol complet la: Adevarul