Oana Țoiu, după întâlnirea oficială cu Marco Rubio: „Prezenţa SUA în România descurajează potenţiale intruziuni”
Stiri Politice 08-10-2025 | youtube Aura Trif
”A fost o întâlnire excelentă pentru că atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite ale Americii, parteneriatul nostru strategic este important, atât în partea de securitate, cât şi în proiectele comune pentru energie şi în legăturile umane, de fapt, care s-au dezvoltat pe fondul acestei încrederi construite de parteneriatul strategic. Este de altfel la treia oară când ne întâlnim. Ne-am întâlnit prima dată la Haga, la summit-ul NATO, şi apoi în formatul Naţiunilor Unite la New York, în formatul de lucru trans-atlantic”, a declarat Oana Ţoiu, miercuri seară, referitor la întâlnirea cu Marco Rubio.
Ea a adăugat că au agreat că prezenţa militarilor americani în România trebuie să continue.
”Am agreat împreună că este foarte important ca această prezenţă să continue şi rolul ei nu doar pentru România, ci şi pentru regiune, de fapt. Prezenţa SUA în format NATO în România are şi un efect de descurajare a unor potenţiale intruziuni, are şi un efect de stabilitate în regiune şi în ceea priveşte vecinii noştri care nu sunt încă membri ai Uniunii Europene sau membri NATO. Am discutat în partea de apărare şi de producţia care ţine de zona militară de armament şi de investiţii curente, dar şi oportunităţile de investiţii viitoare în România”, a explicat ministrul de Externe.
Citește și
Oana Ţoiu a fost întrebată dacă se poate vorbi despre o prezenţă sporită a militarilor americani în România.
”În acest moment, vorbim de o miză sporită în ceea ce priveşte investiţiile şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unor capabilităţi comune. Ei deja au luat această decizie pe care preşedintele Nicuşor Dan a şi anunţat-o în Parlament, de a creşte prezenţa în România, inclusiv ca un factor important pentru ei în strategia pe care o au faţă de Orientul Mijlociu. În ceea ce priveşte analiza posturii în Europa versus Indo-Pacific, aici or să aibă documentele oficiale cel mai probabil până la sfârşitul anului”, a afirmat Oana Ţoiu.
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, se află, miercuri, în SUA, unde a avut consultări politico-diplomatice cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Este primul înalt oficial român care discută cu reprezentanţi de rang înalt ai administraţiei Trump. Marco Rubio este şi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump.
Urmărește cele mai importante știri
Despre vizita lui Nicușor Dan în SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că a discutat cu secretarul de stat american, Marco Rubio, despre întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Nicuşor Dan. ”Suntem aliniaţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor”, a declarat Ţoiu.
Oana Ţoiu a fost întrebată, miercuri seară, dacă a discutat cu Marco Rubio şi despre viitoarea întâlnire între Donald Trump şi Nicuşor Dan.
”Da, am discutat şi despre întâlnirea preşedinţilor şi aici suntem aliniaţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor”, a declarat Oana Ţoiu. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat, în 15 septembrie, că vizita oficială în SUA va avea loc la începutul anului viitor. Dan va discuta cu oficialii americani despre securitate şi economie.
Prețul aurului a atins un nou record. Specialiștii se așteaptă să continue creșterea istorică
Vezi articol complet la: Protv