Judecătoarea dorită ministru de Călin Georgescu, despre protestul de la ÎCCJ: „Ne scuipă și ne doresc moartea”
Stiri actuale 14-11-2025 | Adrian Popovici
Judecătoarea mai adaugă în mesajul său că protestatarii care s-au adunat în fața ÎCCJ „doresc moartea” magistraţilor şi „îi scuipă de la înălţimea lor kantiană, cu dispreţul suveran al stăpânului când îşi priveşte sluga”.
Judecătoarea s-a remarcat de-a lungul timpului prin postarea unor mesaje foarte dure, însă nu a fost sancţionată de Inspecţia Judiciară. Mesajul ei vine în contextul în care mai multe organizaţii civice, printre care Corupţia Ucide, Rezistenţa şi Declic, au organizat vineri, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un protest împotriva şefei Instanţei supreme, Lia Savonea.
Organizaţiile reproşează că, de când Lia Savonea a devenit preşedintele ICCJ, judecătorii de la această instanţă au luat mai multe decizii prin care au fost eliberate mai multe persoane importante condamnate pentru corupţie.
Adriana Stoicescu apare şi în dosarul lui Călin Georgescu. Astfel, judecătoarea a fost pusă sub supraveghere de procurori, fiindu-i interceptate convorbirile telefonice pentru favorizarea făptuitorului, după ce anchetatorii au aflat că s-a întâlnit cu fostul candidat la alegerile prezidenţiale, care i-a propus postul de ministru al Justiţiei.
Citește și
„Am încercat să explic, atât cât îmi permite deontologia, cât de mult sunteţi minţiţi în problema pensiilor noastre. Cât de mare este minciuna legată de prescripţie şi obligaţiile judecătorilor. Nimeni, absolut nimeni nu mai vrea să asculte. Să înţeleagă. Prin organizarea acestui protest împotriva judecătorilor Înaltei Curţi, a preşedintelui Instanţei supreme şi a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, statul român nu mai există. Pentru că asta se doreşte: dinamitarea puterii judecătoreşti. Pentru că vine scadenţa. Atât. Binomul nu a murit, binomul s-a reinventat.
Află mai multe știri importante aici
Hidrei i-au mai crescut nişte capete. Atât. Pentru că, iată, lumea se schimbă, iar teama este tot mai mare. Şi pentru că hoţii încă speră la magistraţi pe culoare favorabile, la câmpuri tactice înfloritoare, doresc să îi elimine pe cei care azi le stau în gât. Pretextul Savonea ascunde şi celelalte ţinte: judecătorii Înaltei Curţi, procurorii DNA. Ceasul ticăie. Iar ei au nevoie de protecţie. Pe care, azi, nu o mai au. Nimeni nu luptă pentru copiii flămânzi sau pensiile bunicilor. Nici pentru a regla injustiţii sociale, doar de ei create. Toţi luptă pentru un loc la masa bogaţilor şi a puterii pe viaţă.
Iar pentru asta nu au nevoie de noi. Dimpotrivă. Şi nici de voi, masă de votanţi creduli. Dimpotrivă. Vor arde tot, dacă aşa trebuie, pentru a se salva.
Gândiţi, apoi închideţi ochii şi imaginaţi-vă că trăiţi în dictatura nord-coreeană. Pentru că asta vor. JE SUIS SAVONEA”, încheie Adriana Stoicescu.
Răspunsul societății civile pentru șefa ÎCCJ: „Independenţa judecătorilor nu exclude responsabilitatea publică”
Vezi articol complet la: Protv
