Categories: National

Israelul lansează satelitul militar Ofek 19: ”Un mesaj către toţi inamicii noştri, oriunde s-ar afla: îi supraveghem”

“Lansarea satelitului Ofek 19 este o realizare de cel mai înalt nivel mondial. Puţine ţări posedă aceste capabilităţi. Salut industria aerospaţială, Ministerul Apărării, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi pe toţi cei implicaţi în dezvoltarea sa”, a scris Katz pe contul său de pe platforma X. “Acesta este, de asemenea, un mesaj către toţi inamicii noştri, oriunde s-ar afla: îi supraveghem în orice moment şi în orice situaţie”, a adăugat el. “Şi, în general, un mesaj către popoarele din regiune: colaboraţi cu aceste capabilităţi pentru un viitor mai bun pentru toţi”, a subliniat ministrul israelian. Conform unui comunicat al biroului său, Ofek 19 este un satelit de observare SAR (radar cu deschidere sintetică – n.r.), echipat cu un radar special care permite obţinerea de imagini detaliate ale suprafeţei Pământului chiar şi noaptea sau în condiţii de nori. Lansarea a fost efectuată în comun de Ministerul Apărării, armata israeliană şi compania de stat Israel Aerospace Industries. Odată ajuns pe orbită, dispozitivul va fi supus unor teste pentru a se asigura că funcţionează corect. 


Vezi articol complet la: Protv

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor”

Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor” Stiri…

16 hours ago

Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat că a fost grațiat

Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat…

16 hours ago

Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de drone vrea să cumpere

Actualitate Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de…

16 hours ago

Marcel Ciolacu îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan: „A confundat funcţia cu nevoia de a fi Mesia al României. Totul este blocat”

Fostul premier şi preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat, joi seară, pe premierul Ilie…

16 hours ago

Fostul președinte georgian, Saakașvili, i-a cerut lui Zelenski să îi acorde statutul de prizonier în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2013) și fost șef al Administrației Regiunii…

16 hours ago