Fotbalist din Superligă, reținut după un accident grav în București. A fugit după ce a dat peste o femeie

Foto reprezentând fotbalist superligă reținut - Știri România

Fotbalist din Superligă, reținut după un accident grav în București. A fugit după ce a dat peste o femeie

Știri Actuale Stirileprotv

Marţi dimineaţa, în jurul orei 5:45, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin numărul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, la intersecţia dintre str. Gherghiţei şi str. Zamfir Nicolae din Sectorul 2, o femeie, care prezenta leziuni în zona capului, se află întinsă pe partea carosabilă.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere, la faţa locului s-a prezentat un echipaj de prim-ajutor, care a transportat femeia la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare, aceasta afirmând iniţial faptul că ar fi căzut.

Ulterior, în jurul orei 7:00, Brigada Rutieră a fost informată de către o unitate spitalicească cu privire la faptul că, în camera de gardă, a fost adusă o femeie, care a suferit leziuni ce par a fi ca urmare a implicării într-un accident de circulaţie.

În acest context, pentru clarificarea situaţiei de fapt la unitatea spitalicească s-a deplasat o echipă de cercetare, din cadrul Brigăzii Rutiere.

Citește și

„În paralel, poliţiştii Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuţi din cadrul Brigăzii Rutiere au stabilit cu certitudine faptul că femeia, în vârstă de 67 de ani, este victima unui accident de circulaţie, iar autorul acestuia a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiei. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Accidente cu Autori Necunoscuţi a fost identificat autorul accidentului, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, care la acest moment se afla în custodia poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, transmite Brigada Rutieră.

Ulterior, oficiali din cadrul Brigăzii Rutiere au confirmat că fotbalistul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Vezi ultimele știri din România

Clubul Rapid a anunţat, marţi seara, că l-a îndemnat Kader Keitasă colaboreze cu autorităţile.

„Jucătorul a fost îndemnat să colaboreze pe deplin cu autorităţile şi să ofere tot sprijinul necesar pentru clarificarea situaţiei, iar clubul va monitoriza evoluţia cazului şi vom comunica public orice informaţie oficială relevantă”, precizează FC Rapid.

Vezi resurse educaționale aici

„Clubul a luat la cunoştinţă informaţiile apărute în spaţiul public privind implicarea jucătorului nostru, Kader Keita, într-un accident rutier, caz aflat în prezent în ancheta autorităţilor. Dorim să subliniem faptul că, în acest moment, vorbim despre o investigaţie în curs, iar toate demersurile sunt gestionate de către autorităţile competente. Până la clarificarea completă a cazului, nu putem adopta o poziţie definitivă şi nu se vor decide măsuri disciplinare”, se arată mai arată în comunicatul citat.

Dată publicare:


Vezi articol complet la: Protv