Decizia procurorilor după ce suspectul de 13 ani în cazul crimei din Timiș a fost testat pozitiv la substanțe interzise
Știri Actuale ProTV Sabrina Saghin, Ovidiu Oanță
Acestea vizează rezultatul unui test efectuat în cadrul examinării medicale a minorului care a participat la uciderea amicului său de 15 ani.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Informare și Relații Publice al DIICOT, dosarul a fost înregistrat la nivelul Serviciului Teritorial Timișoara și are ca obiect cercetări in rem privind infracțiunile de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Activitățile de urmărire penală sunt desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că rezultatele analizelor efectuate de Institutul de Medicină Legală arată că băiatul, în vârstă de 13 ani, consumase o substanță de risc. Substanța interzisă identificată poate induce euforie, psihoză tranzitorie și poate altera percepția.
Probele de sânge au fost recoltate la două zile după comiterea faptei, motiv pentru care anchetatorii nu pot stabili cu exactitate momentul în care minorul a consumat substanța respectivă.
Analizele medicale ridică semne de întrebare
Reprezentanții DIICOT subliniază că, în această etapă a procesului penal, nu sunt formulate acuzații față de persoane concrete, cercetările având ca scop administrarea probelor necesare pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt și adoptarea unei soluții legale și temeinice.
În paralel, zeci de mii de români cer ca autorităţile să schimbe legea, astfel încât minorii să poată fi traşi la răspundere de la 10 ani, dacă ucid cu discernământ. Ceilalți doi adolescenţi implicaţi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Sursa: StirilePROTV
Vezi și articole de securitate cibernetică aici
ucis, droguri, diicot,
Dată publicare:
alt=”VIDEO Românul pe care arabii îl adoră și acum, la 20 de ani după ce a plecat: „Mare de tot!“” />
Vezi articol complet la: Protv
