- Home
- Dezvoltare personală
- Relații
- De ce majoritatea limitelor pe care le punem nu funcționează niciodată
De ce majoritatea limitelor pe care le punem nu funcționează niciodată
Lucian Mironescu 1 live Publicat: 15.02.2026 05:00
Toată lumea vorbește despre stabilirea limitelor sănătoase în relații. Și totuși, în viața reală, pare că nimic nu se schimbă. Motivul, susține terapeuta KC Davis, este surprinzător de simplu: ceea ce numim „limite” sunt, de fapt, doar cereri adresate celorlalți – cereri pe care nu le putem controla.
Sursă foto: Shutterstock
KC Davis, cunoscută pentru abordarea directă a dinamicii relațiilor, discută această confuzie în volumul „Who Deserves Your Love: How to Create Boundaries to Start, Strengthen, or End Any Relationship”, potrivit unui material publicat de Oprah Daily. Conform analizei sale, diferența dintre o limită reală și o simplă solicitare schimbă complet modul în care funcționează relațiile.
Cazul Jonah Hill: Când „limitele” devin control
În vara lui 2023, actorul Jonah Hill a devenit ținta criticilor după ce fosta sa iubită, Sarah Brady – instructor de surf și studentă la drept – a publicat pe Instagram capturi de ecran cu mesajele primite de la actor. În conversațiile făcute publice, Hill îi comunica fostei partenere ce comportamente considera inacceptabile într-o relație: surfingul alături de prieteni de sex masculin, activitatea de modeling și aparițiile în fotografii în costum de baie.
Scandalul nu a izbucnit din cauza existenței unor preferințe personale, ci din cauza modului în care au fost formulate. Aceste activități defineau deja cariera Sarei Brady și erau cunoscute actorului încă de la începutul relației.
„Dacă Jonah ar fi spus „Mă deranjează când faci aceste lucruri” și ar fi lăsat loc posibilității că o parte din disconfortul lui ar putea veni din propriile sensibilități, atunci ar fi existat oportunitatea pentru un dialog deschis între două persoane care sunt egale”, scrie Davis. “În schimb, și-a prezentat preocupările sale drept superioare.”
Mesajele sugerau că percepțiile actorului reprezentau reperul, iar comportamentul partenerei – deviația. Conversația căpăta, astfel, o dinamică apropiată de validare unilaterală, nu de negociere reciprocă.
Confuzia fundamentală: Ce sunt, de fapt, limitele
Cazul reflectă o confuzie mai largă care domină discursul popular despre relații. Limitele sunt adesea tratate ca instrumente de control interpersonal: liste de reguli, restricții, condiții impuse celorlalți. Definiția corectă este însă mai simplă și mai puțin spectaculoasă.
„Limitele reale nu sunt despre ce spui sau faci – sunt interne”, explică Davis. „Ele explică, unde se termină libertatea mea și unde începe a ta… – ce este responsabilitatea mea și ce nu este.”
„Faptul că o cerere e rezonabilă nu face în mod magic ca o persoană nerezonabilă să o onoreze – chiar dacă o numești limită”, subliniază autoarea.
Capcana consecințelor: Când teoria se lovește de realitate
Mulți specialiști susțin că o limită există doar dacă există consecințe clare pentru încălcarea ei. Această abordare, argumentează Davis, este problematică.
Teoria consecințelor pare coerentă pe hârtie, explică ea. În practică, relațiile dintre adulți nu funcționează ca mecanisme disciplinare. Dacă comportamentul celuilalt persistă, opțiunile devin limitate: escaladare, distanțare sau acceptare parțială a realității.
Iar în situațiile în care ruptura nu este fezabilă – din motive familiale, logistice sau emoționale – retorica „consecințelor” își pierde rapid utilitatea. Ce faci dacă depinzi de acea persoană pentru îngrijirea copiilor? Dacă locuiți împreună? Dacă celălalt este dispus să suporte lipsa relației mai mult timp decât tine? Rezultatul este adesea previzibil: nu claritate, ci un sentiment accentuat de frustrare și lipsă de control.
Ce înseamnă, de fapt, să ai limite
A avea limite înseamnă, în esență, să înțelegi ce ține de tine și ce nu. De partea ta se află nevoile, valorile, deciziile și propriul corp. Tot acolo stă și responsabilitatea de a te proteja.
În schimb, reacțiile celorlalți nu sunt în controlul tău. Ce gândește sau ce simte o altă persoană despre alegerile tale nu reprezintă responsabilitatea ta.
„Limita aici este să apari autentic într-o relație în care îți onorezi sentimentele, îți exprimi nevoile, te aperi dacă vrei, și nu îți asumi responsabilitatea pentru sentimentele pe care cealaltă persoană le are în legătură cu asta”, precizează Davis.
Acest lucru presupune capacitatea de a tolera disconfortul emoțional generat de reacțiile celuilalt – supărare, critică, respingere – fără a încerca să le controlezi sau să le „rezolvi”.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Când limitele înseamnă, de fapt, să vorbești, nu să taci
Limitele nu ne spun doar când să ieșim dintr-o conversație. Uneori, ele indică exact opusul: momentul în care trebuie să vorbim.
Dacă apare teama de a spune ceva, de cele mai multe ori nu este vorba de un pericol real, ci de disconfortul anticipat, scrie KC Davis. Chiar și fără o amenințare concretă, corpul reacționează ca într-o situație de pericol. Evitarea nu este despre siguranță, ci despre evitarea unui conflict emoțional.
Dacă este important să exprimi ce te-a rănit, poți spune. Dacă, în schimb, alegi să nu intri într-o conversație care știi că te va consuma emoțional, și aceasta este o opțiune validă.
„Diferența esențială este alta: reacția ta trebuie să fie ghidată de ceea ce îți face ție bine, nu de încercarea de a controla sau schimba cealaltă persoană”, notează terapeuta.
Limitele cotidiene: Fără gesturi dramatice
Nu toate limitele înseamnă decizii drastice. În viața reală, de multe ori nici nu există această opțiune. Dacă locuiești cu cineva sau depinzi de acea persoană, nu poți pur și simplu să ieși din relație.
În astfel de situații, limitele țin mai puțin de gesturi mari și mai mult de consecvență. Poate alegi să exprimi clar disconfortul de fiecare dată când apare problema. Poate încetezi să mai râzi, să minimalizezi sau să lași lucrurile să treacă. Poate răspunsul devine simplu și calm: „E un comentariu destul de critic.”
Vezi și articole de securitate cibernetică aici
Davis numește această strategie „retur la expeditor”: în momentul în care nu mai preiei automat tensiunea din cameră. Stânjeneala, disconfortul sau iritarea care pot urma nu sunt responsabilitatea ta.
Cealaltă persoană poate deveni defensivă. Poate se enervează că revii asupra subiectului. Poate încearcă să întoarcă situația. Toate acestea sunt reacții normale – și, mai important, nu sunt în controlul tău.
Limitele schimbă rolul, nu comportamentul celorlalți
Limita nu este despre a obține reacția „corectă” din partea celuilalt. Limita constă în faptul că îți menții poziția fără să absorbi costul emoțional al întregii dinamici.
„Ești responsabil pentru tine însuți. Acesta este un alt aspect puternic al limitelor – să te consideri responsabil indiferent de cum s-ar putea simți cealaltă persoană în legătură cu asta”, conchide KC Davis.
În fond, limitele nu schimbă neapărat comportamentul celorlalți. Schimbă rolul pe care alegi să îl joci în relație – și acesta este singurul lucru pe care îl poți controla cu adevărat.
Lucian Mironescu Citește mai multe despre: disconfortlimite
Vezi articol complet la: Adevarul