Daniela Trifan 1 live Publicat: 26.08.2025 13:11
Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală după ce a descoperit ilegalități grave și prejudicii masive la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT), al cărui acționar majoritar este statul român.
Curtea de Conturi cere anchetă penală după nereguli majore la BTT FOTO: Arhiva Adevărul
Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală după ce a descoperit, în urma unui audit de conformitate, grave nereguli la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, companie la care statul român este acționar majoritar prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (87,92% din acțiuni).
„Pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală”, se arată în comunicatul instituției, citat de News.ro.
Potrivit raportului de audit, BTT SA nu a făcut demersurile legale pentru reîntregirea patrimoniului cu activele vândute în baza unor contracte de asociere în participațiune anulate ulterior de instanța penală.
Curtea de Conturi a mai descoperit că societatea a acceptat „în mod nejustificat” exploatarea unor active proprii de către terți, fără existența unor contracte legale. De asemenea, BTT nu deține o evidență clară și reală a bunurilor implicate în contractele de asociere.
În perioada 2021-2023, auditorii au constatat deficiențe și la inventarierea generală a patrimoniului, dar și la încheierea și derularea contractelor de închiriere.
Curtea recomandă „instituirea măsurilor legale pentru reintegrarea în patrimoniul societății a tuturor activelor înstrăinate ilegal, stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia”. Totodată, BTT ar trebui să analizeze toate contractele de închiriere aflate în derulare pentru a verifica legalitatea lor și respectarea clauzelor contractuale.
Un alt punct critic identificat este neîncasarea chiriilor indexate, prejudiciu pe care instituția cere să fie recuperat integral.
Biroul de Turism pentru Tineret SA este succesorul fostului BTT, înființat în 1968 pentru a organiza turismul, taberele de odihnă pentru tineret și activitățile turistice de masă. De-a lungul timpului, societatea a deținut un patrimoniu important, format din baze turistice și de agrement în întreaga țară.
Daniela Trifan Citește mai multe despre: curtea de conturinereguli
Vezi articol complet la: Adevarul
Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor” Stiri…
Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat…
Actualitate Pe fondul presiunii tot mai mari a armatei ruse, Zelenski a mers în buncăr,…
Actualitate Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de…
Fostul premier şi preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat, joi seară, pe premierul Ilie…
Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2013) și fost șef al Administrației Regiunii…