Categories: National

Casa avariată din Polonia ar fi fost lovită de o rachetă a unui F-16. Președintele Nawrocki a cerut explicații Guvernului

Casa avariată din Polonia ar fi fost lovită de o rachetă a unui F-16. Președintele Nawrocki a cerut explicații Guvernului

Stiri externe 16-09-2025 | 23:16 AFP Claudia Alionescu

Biroul Naţional de Securitate al Poloniei (BBN) a precizat într-un mesaj pe X că „Preşedintele aşteaptă explicaţii urgente din partea guvernului cu privire la incidentul din Wyryki. Este datoria guvernului să utilizeze toate instrumentele şi instituţiile pentru a clarifica această chestiune cât mai repede posibil”, subliniază BBN, în condiţiile în care există un război instituţional între Preşedinţie şi Guvernul de la Varşovia, ai căror lideri sunt din tabere politice adverse.

Nu este acceptabilă ascunderea informaţiilor. În contextul dezinformării şi al războiului hibrid, informaţiile care ajung la polonezi trebuie verificate şi confirmate”, avertizează BBN.

În acelaşi timp, preşedintele subliniază că nu a fost informat în această privinţă nici el, nici BBN, iar chestiunea nu a fost prezentată şi explicată în cadrul Consiliului Naţional de Securitate”, precizează BBN.

Biroul Naţional de Securitate (BBN) este un organism care îndeplineşte sarcinile încredinţate de preşedintele Republicii Polone în domeniul securităţii naţionale.

Citește și

Prim-ministrul Donald Tusk a reacţionat la solicitarea BBN, fără a dezvălui ce a căzut, de fapt, pe casa din regiunea Lublin.

Toată responsabilitatea pentru pagubele aduse casei din Wyryki revine autorilor provocării cu drone, adică Rusiei. Serviciile competente vor informa publicul, guvernul şi preşedintele despre toate circumstanţele incidentului după finalizarea anchetei”, a scris Tusk pe X.

Nu vă luaţi de soldaţii polonezi!”, a adăugat el, într-un îndemn de a nu învinovăţi armata poloneză.

Preşedintele Karol Nawrocki, proaspăt învestit în funcţie şi susţinut de naţionalişti, este în conflict cu Donald Tusk, premierul de centru-dreapta, dar în cazul incidentului cu drone de săptămâna trecută au lăsat la o parte divergenţele şi au fost uniţi în a condamna Rusia.

O rachetă care nu a funcționat

Ziarul „Rzeczpospolita” a publicat marţi informaţii pe surse potrivit cărora acoperişul casei din Wyryki, despre care s-a aflat că a fost avariat în timpul intruziunii dronelor ruseşti de săptămâna trecută în Polonia, nu a fost distrus de o dronă doborâtă, aşa cum s-a spus iniţial, ci de o rachetă lansată de pe un avion F-16, la care sistemul de ghidare nu a funcţionat.

Săptămâna trecută, a avut loc o încălcare fără precedent a spaţiului aerian polonez de către drone ruseşti.

Drone întregi sau fragmente ale acestora au fost găsite în diferite locaţii din estul Poloniei.

Vezi mai multe știri aici

Cele mai multe dintre cele 17 drone găsite erau aşa-numitele „drone-momeală” şi nu au provocat pagube, cu excepţia unui singur caz: în Wyryki Wola, lângă Włodawa, nu departe de graniţa cu Belarus, unde un „obiect zburător neidentificat” – aşa cum îl numeşte parchetul din Lublin – a provocat pagube unei case private.

Acesta a avariat acoperişul şi a spart tavanul.

Proprietarii au supravieţuit, proprietara imobilului declarând presei că a reuşit să părăsească dormitorul chiar înainte ca resturile metalice să cadă în el.

Potrivit ziarului polonez, procuratura evită să se pronunţe asupra a ceea ce a căzut în Wyryki, prevalându-se de faptul că ancheta şi expertizele sunt încă în curs, dar sursele „Rzeczpospolita” din cadrul celor mai importante structuri de stat care se ocupă de securitatea naţională spun că o rachetă lansată de un avion polonez F-16, care a fost utilizată pentru a doborî o dronă, a căzut peste o casă.

Viceministrul apărării Cezary Tomczyk a declarat săptămâna trecută că trei drone au fost doborâte de avioanele poloneze şi aliate – o premieră de la începutul conflictului din Ucraina – dar nu a dezvăluit locaţia acestora.

A fost o rachetă aer-aer AIM-120 AMRAAM de la un F-16 al nostru, care a funcţionat defectuos în timpul zborului şi nu s-a activat. Din fericire, nu s-a armat şi nu a explodat, deoarece mecanismele de siguranţă ale fitilului au funcţionat”, a explicat una dintre sursele „Rzeczpospolita”.

Racheta respectivă are trei metri lungime şi o greutate de peste 150 kg, menţionează publicaţia poloneză.

SUA sunt în război cu traficanții de droguri sudamericani. Casa Albă îl acuză pe Maduro că este șeful unui cartel

>


Vezi articol complet la: Protv

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Top 10 metode pentru dezvoltarea abilităților sociale la copii, recomandate de experți

Specialiștii în educație au identificat cele mai eficiente metode pentru dezvoltarea abilităților sociale la copii,…

8 hours ago

Viktor Orban: Summitul SUA – Rusia de la Budapesta va avea loc, dar este „întârziat”

Viktor Orban: Summitul SUA - Rusia de la Budapesta va avea loc, dar este „întârziat”…

24 hours ago

Putin și Tokaev, întâlnire la Moscova. „Cooperarea noastră comercială şi economică cu Kazahstanul este foarte complexă”

Putin și Tokaev, întâlnire la Moscova. „Cooperarea noastră comercială şi economică cu Kazahstanul este foarte…

24 hours ago

Cu ieșirea guvernului american din „shutdown” la orizont, Trump revendică „o mare victorie” în fața democraților

Actualitate marț Cu ieșirea guvernului american din „shutdown” la orizont, Trump revendică „o mare victorie”…

24 hours ago

VIDEO Diamantul „Mellon Blue”, vândut cu peste 25 de milioane de dolari. Un expert invocă „tensiunile geopolitice și economia chineză slăbită”

Actualitate marț VIDEO Diamantul „Mellon Blue”, vândut cu peste 25 de milioane de dolari. Un…

24 hours ago

Coaliția a decis ce se va întâmpla cu angajații din primării: acord privind tăierea posturilor. Cum se va aplica măsura (surse)

Liderii Coaliției de guvernare au deblocat negocierile privind tăierile de posturi din administrația publică locală,…

24 hours ago