Daniela Trifan 1 live Publicat: 26.08.2025 13:59 Ultima actualizare: 26.08.2025 13:59
Vremea va fi în general însorită în această săptămână, iar în următoarele trei săptămâni se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, cu precipitații rare, potrivit prognozei ANM.
Canicula revine în următoarea perioadă FOTO: Shutterstock
Vremea va fi în general însorită în această săptămână, iar în următoarele trei săptămâni se anunță temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, potrivit prognozei pe patru săptămâni emisă marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Precipitațiile vor fi rare, fiind așteptate abia spre mijlocul lunii septembrie.
În ultimele zile, vremea a fost mai rece decât normalul pentru această perioadă. În noaptea de duminică spre luni, 25 august, la Miercurea Ciuc, termometrele au indicat -1,7 grade Celsius, apropiat de recordul lunar pentru această stație meteorologică. De asemenea, apa mării s-a răcit considerabil din cauza fenomenului de upwelling, iar temperaturile de pe litoral au fost cu aproape 10 grade mai scăzute față de valorile înregistrate înainte de răcire.
Florinela Georgescu, director în ANM, a explicat: „Temperaturile vor continua să scadă în aceste zile, deși vorbim de minime negative în unele zone din țară, apoi vremea va fi mai caldă”. Prognoza pe regiuni pentru următoarele două săptămâni arată că, în timp ce maximele vor ajunge la 34–35 de grade Celsius în unele zone, în altele minimele vor coborî până la 6–8 grade Celsius.
Valorile termice se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil ușor mai scăzute local în extremitatea de sud și de est a țării, precum și în centrul acesteia. Precipitațiile vor fi deficitare la nivelul întregii țări.
Vezi toate știrile de pe canicula revine prognoza
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, în special în sudul țării. Ploile vor lipsi în regiunile sud-vestice, iar în rest cantitățile de apă vor fi apropiate de valorile normale pentru acest interval.
Temperatura medie a aerului va fi mai ridicată decât normalul pentru acest interval, la nivelul întregii țări, mai ales în regiunile sudice și sud-vestice. Meteorologii anunță lipsa precipitațiilor în toate regiunile, mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, în special în sud-vest. Cantitățile de ploi vor fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Daniela Trifan Citește mai multe despre: meteoanmvremea
Vezi articol complet la: Adevarul
Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor” Stiri…
Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat…
Actualitate Pe fondul presiunii tot mai mari a armatei ruse, Zelenski a mers în buncăr,…
Actualitate Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de…
Fostul premier şi preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat, joi seară, pe premierul Ilie…
Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2013) și fost șef al Administrației Regiunii…