Actualitate miercuri, 3 septembrie 2025, 23:42
HotNews.ro Share
Parlamentul, la moțiunea de cenzură a AUR împotriva Guvernului Bolojan. FOTO: Inquam Photos / George Călin
Opoziția formată din AUR, POT și SOS România a depus cele patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan miercuri seară, după ora 22:00. Dezbaterea și votul asupra moțiunilor va avea loc duminică, de la ora 13:00, conform calendarului oficial stabilit miercuri seara si obținut de HotNews.
După ce opoziția a depus cele patru moțiuni de cenzură împotriva proiectelor de lege pe care Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea luni în Parlament (mai puțin pe cel privind pensiile magistraților), regulamentul prevede că acestea trebuie citite în plenul Camerei Deputaților și Senatului în termen de cel mult 5 zile de la data depunerii.
Conducerea Parlamentului a decis ca acestea să fie citite în plen joi, de la ora 11:00. Pentru acest moment nu este nevoie de cvorum, așa că este de așteptat ca în momentul citirii moțiunilor de cenzură în plen să nu fie prezent un număr mare de parlamentari.
Dezbaterea și votul asupra moțiunilor de cenzură trebuie să aibă loc „după trei zile” de la momentul citirii lor în plen, conform Constituției. Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au decis astfel ca votul să aibă loc cât mai devreme posibil, adică duminică, de la ora 13:00.
Opoziția și partidele din coaliția de guvernare au negociat toată ziua de miercuri ca să stabilească împreună un calendar pentru dezbaterea celor 4 moțiuni de cenzură, însă nu au reușit să ajungă la un consens.
Partidele de guvernare își doresc ca votul pe moțiunile de cenzură să aibă loc cât mai repede, pentru a încheia procedura pentru cele 4 proiecte de lege pentru care Guvernul și-a asumat luni răspunderea în Parlament și pentru care opoziția a depus moțiuni de cenzură. Proiectul privind pensiile magistraților se consideră automat adoptat de Parlament, nefiind depusă o moțiune de cenzură în cazul acestuia.
Pe de altă parte, AUR își dorea ca votul pe moțiuni să aibă loc săptămâna viitoare, pentru că duminică parlamentarii AUR își doresc să participe la „Sărbătoarea națională de la Țebea”, unde se află mormântul lui Avram Iancu.
„Am vrut să discutăm, să stabilim un calendar. Noi depunem moțiunea astăzi, până la ora 24:00 (…). Am luat legătura cu premierul Bolojan, care a fost un om înțelegător, dar cu domnul Grindeanu nu se poate. Domnul Bolojan ne-a spus ce prevede legea și că putem să ne înțelegem asupra unui calendar. Domnul Grindeanu nu vrea (…). Domnul premier a fost înțelegător cu privire la faptul că noi ne dorim să fim duminică prezenți la Țebea”, a precizat senatorul AUR Petrișor Peiu duminică, într-o discuție cu jurnaliștii prezenți la Parlament.
Pentru a da jos Guvernul, opoziția are nevoie să strângă 233 de parlamentari care să voteze „pentru” moțiunea de cenzură, din totalul de 465 de mandate de senatori și deputați.
Numărul parlamentarilor opoziției este de 133, împărțiți după cum urmează, conform datelor de pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului:
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Partidele care formează coaliția de guvernare au 311 de parlamentari, împărțiți astfel:
În Parlament mai sunt și 19 de deputați și senatori neafiliați niciunui grup parlamentar. În cazul acestora este greu de spus încotro își vor îndrepta votul, însă cel mai probabil o parte dintre ei vor alege să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.
Cum se va desfășura votul pe cele patru moțiuni de cenzură. Metoda la care s-a recurs pentru a economisi timp
Nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria Parlamentului din România ca în aceeași zi să existe patru voturi asupra a patru moțiuni de cenzură.
Votul pentru o singură moțiune de cenzură durează în mod obișnuit zeci de minute, pentru că trebuie respectați următorii pași:
În cazul celor patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, POT și SOS România, procedura de mai sus ar fi trebuit să se repete de patru ori. Pentru a reduce din timp, reprezentanții Parlamentului au decis să unească cele patru moțiuni două câte două, au explicat surse politice pentru HotNews.
Concret, primele două moțiuni de cenzură vor fi dezbătute și votate în același timp. La vot, parlamentarii vor primi patru bile: două negre și două albe, pe care le vor avea de introdus în patru urne: două negre și două albe. Ulterior, procedura se va repeta pentru următoarele două moțiuni de cenzură.
Vezi articol complet la: HotNews
Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor” Stiri…
Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat…
Actualitate Pe fondul presiunii tot mai mari a armatei ruse, Zelenski a mers în buncăr,…
Actualitate Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de…
Fostul premier şi preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat, joi seară, pe premierul Ilie…
Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2013) și fost șef al Administrației Regiunii…