Bărbat cu probleme psihice, dispărut din secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița. Ar fi vrut să ucidă o tânără de care era obsedat

Imagine despre bărbat probleme psihice - Top10stiri.ro
  • Home
  • Știri locale
  • Bistriţa
  • Bărbat cu probleme psihice, dispărut din secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița. Ar fi vrut să ucidă o tânără de care era obsedat

Bărbat cu probleme psihice, dispărut din secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bistrița. Ar fi vrut să ucidă o tânără de care era obsedat

Oana Ababei 1 live Publicat: 22.08.2025 12:02 Ultima actualizare: 22.08.2025 12:08

Un bărbat de 33 de ani a fugit din secția de psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, cu gândul de a ucide o tânără pentru care dezvoltase o obsesie, încă de pe vremea când aceasta era minoră.

Individul va fi prezentat din nou magistraţilor. FOTO: BZI.ro

Individul, cunoscut cu probleme psihice, era internat împotriva voinţei sale printr-o decizie a magistraților, după ce a hărțuit în repetate rânduri o tânără, pe care a amenințat-o cu moartea.

Bărbatul a părăsit salonul vineri, 22 august, în jurul orei 7:40, profitând de neatenția infirmierilor care făceau curățenie. Lipsa sa a fost sesizată imediat, iar autoritățile au declanșat căutările.

„Un pacient în vârstă de 33 ani a părăsit în această dimineaţă, în jurul orei 7:40, salonul în care se afla în momentul în care doi infirmieri au intrat pentru a face curăţenie. Personalul a sesizat imediat lipsa pacientului”, a declarat Camelia Strungari, reprezentant al Spitalului Clinic Judeţean de Urgență Bistrița.

Vezi mai multe știri aici

Locuitorii din satul bărbatului s-au arătat îngrijorați: „Se tem oamenii că zic: bă, îmi dă foc! Unui nebun nu îi poţi face nimic”, a spus un sătean, potrivit Observator News.

După o zi de căutări, cu sprijinul voluntarilor, polițiștii au reușit să îl găsească înainte să facă rău cuiva.

Individul va fi prezentat din nou magistraţilor, cu propunere de prelungire a ordinului de protecție. Autoritățile analizează modul în care a fost posibilă evadarea sa, fiind luată în discuție și responsabilitatea spitalului în ceea ce privește siguranța pacienților și a celor din jur.

Oana Ababei Citește mai multe despre: minorăpsihiatrieobsesie


Vezi articol complet la: Adevarul