Categories: National

Armata SUA a atacat o navă care plecase din Venezuela și a ucis ”11 teroriști”. Donald Trump: ”Transporta narcotice spre SUA”

Washingtonul a desfăşurat recent şapte nave de război în Caraibe, într-un efort de combatere a traficului internaţional de droguri, preşedintele american acuzându-l pe omologul său venezuelean Nicolas Maduro că se află la conducerea unei reţele de trafic de droguri. Marţi “dimineaţă, la ordinul meu, forţele militare americane au efectuat un bombardament cinetic împotriva unor narcoterorişti clar identificaţi ca membri ai cartelului Tren de Aragua”, a transmis Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, referindu-se la o bandă importantă originară din Venezuela. Atacul a avut loc în timp ce ambarcaţiunea se afla “pe mare în apele internaţionale, transportând narcotice ilegale, cu destinaţia Statelor Unite”, a adăugat el. “Atacul a ucis 11 terorişti”, a mai spus liderul de la Casa Albă, potrivit Agerpres, care citează AFP. Preşedintele american şi-a însoţit mesajul cu un videoclip care arată o mică ambarcaţiune lovită de o explozie puternică. Tren de Aragua este o temută organizaţie criminală venezueleană, prezentă în mai multe ţări. După întoarcerea sa la Casa Albă, Donald Trump a desemnat-o în februarie, împreună cu alte grupuri legate de traficul de droguri, drept organizaţie teroristă. Marţi mai devreme, în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă, el dezvăluise deja că armata americană a tras asupra “unei ambarcaţiuni care transporta droguri, multe droguri”. La rândul său, secretarul de stat american, Marco Rubio, a precizat pe X că această operaţiune a fost efectuată “în sudul Caraibelor” şi a vizat o ambarcaţiune “care părăsise Venezuela”. Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului american al Apărării a confirmat aceste detalii jurnaliştilor, vorbind despre un “atac ţintit”, conform terminologiei adesea folosite de armata americană. Şapte nave americane, dintre care trei nave amfibii de asalt, sunt prezente în Caraibe şi alta în Pacific, în cadrul luptei împotriva traficului de droguri, a precizat o altă reprezentantă a Pentagonului. Etichete: SUA, donald trump, droguri, venezuela, caraibe,


Vezi articol complet la: Protv

claudiu@sits.ro

Share
Published by
claudiu@sits.ro

Recent Posts

Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor”

Reacția Colegiului Medicilor Stomatologi după moartea fetiței de 2 ani. „Sprijin pentru identificarea responsabililor” Stiri…

16 hours ago

Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat că a fost grațiat

Un bărbat condamnat la moarte a aflat cu câteva momente înainte de a fi executat…

17 hours ago

Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de drone vrea să cumpere

Actualitate Finlanda cere bani europeni ca să poată monitoriza granița cu Rusia. Ce fel de…

17 hours ago

Marcel Ciolacu îl atacă dur pe premierul Ilie Bolojan: „A confundat funcţia cu nevoia de a fi Mesia al României. Totul este blocat”

Fostul premier şi preşedinte al PSD, Marcel Ciolacu, l-a atacat, joi seară, pe premierul Ilie…

17 hours ago

Fostul președinte georgian, Saakașvili, i-a cerut lui Zelenski să îi acorde statutul de prizonier în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Miheil Saakașvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2013) și fost șef al Administrației Regiunii…

17 hours ago