Top 10 Știri România – Ultimele Noutăți și Breaking News

Agregator Știri România din Toate Sursele

  • Accident ca-n filme: O mașină a zburat ca o rachetă după ce a lovit un sens giratoriu din Oradea

    Accident ca-n filme: O mașină a zburat ca o rachetă după ce a lovit un sens giratoriu din Oradea

    Imagini incredibile surprinse de o cameră de supraveghere într-o intersecție din Oradea. Un șofer a zburat ca o rachetă peste un sens giratoriu din oraș.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Rusia a decis restricționarea Snapchat și FaceTime a Apple. S-a invocat „terorismul”

    Rusia a decis restricționarea Snapchat și FaceTime a Apple. S-a invocat „terorismul”

    Autoritatea rusă de supraveghere a comunicațiilor, Roskomnadzor, a intensificat campania împotriva platformelor de mesagerie străine, blocând Snapchat joi, la doar câteva ore după ce a restricționat accesul la serviciul FaceTime al Apple, scrie The Moscow Times.


    Vezi articol complet la: Digi24

  • Apocalipsa Apei: Viața în Câmpina, ca o distopie, după 7 zile fără apă. Înapoi în timp, la cozi și „liste”

    Apocalipsa Apei: Viața în Câmpina, ca o distopie, după 7 zile fără apă. Înapoi în timp, la cozi și „liste”

    Ploaia cade ca o binecuvântare peste oraș. În ignoranța lor desăvârșită, picăturile de apă se rostogolesc pe acoperișuri fără a intui capcanele perfide pe care oamenii locului le-au pregătit pentru ele: burlane lungi, la capătul cărora apa e acumulată în


    Vezi articol complet la: Antena3

  • Sondaj ARA pentru alegerile din București: Diferență mică între Daniel Băluță și Ciprian Ciucu. Cine e pe locul 3

    Sondaj ARA pentru alegerile din București: Diferență mică între Daniel Băluță și Ciprian Ciucu. Cine e pe locul 3

    Un sondaj ARA, făcut la comanda Antena 3 CNN, îl dă favorit la alegerile pentru Primăria Capitalei pe Daniel Băluță, candidatul PSD, urmat de Ciprian Ciucu, din partea PNL.Potrivit sursei citate, intenția de…


    Vezi articol complet la: Antena3

  • 5 decembrie: Ziua în care a murit fostul suveran al României, Regele Mihai I, la vârsta de 96 de ani

    5 decembrie: Ziua în care a murit fostul suveran al României, Regele Mihai I, la vârsta de 96 de ani

    • Home
    • Istoria zilei
    • 5 decembrie: Ziua în care a murit fostul suveran al României, Regele Mihai I, la vârsta de 96 de ani

    5 decembrie: Ziua în care a murit fostul suveran al României, Regele Mihai I, la vârsta de 96 de ani

    Daniela Trifan 1 live Publicat: 05.12.2025 00:01

    Pe data de 5 decembrie 2017, fostul suveran al României, Regele Mihai I, s-a stins din viață la reședința sa din Elveția. În aceeași zi, în 2013, a murit Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.  

    Mihai I fost proclamat rege fără depunerea unui jurământ pe constituție FOTO: Mediafax / Octav Ganea

    1791: A murit compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart

    Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut pe 27 ianuarie 1756, la Salzburg. A fost botezat Johannes Chrysostomus Wolfgang Theophilus Mozart. Prenumele de Theophilus a fost apoi transformat în echivalentul german Gottlieb, care tradus în italiană era Amadeus („cel iubit de Dumnezeu”) – nume pe care îl va adopta, mai târziu, în primul sejur pe care îl va petrece în Italia.

    Mozart s-a născut cu o înclinaţie muzicală excepţională. Avea doar patru ani atunci când tatăl lui i-a dat primele lecţii de clavecin. La cinci ani, acesta executa cu virtuozitate la vioară şi clavecin concerte întregi, fascinând publicul cu talentul său.

    Wolfgang Amadeus Mozart a luat primele lecţii de clavecin la 4 ani FOTO: Arhivă

    Din cele 626 de compoziţii realizate, Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter, 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.

    În muzica de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul „O glumă muzicală”…

    Mozart a fost autorul a 17 opere, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Răpirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat”.

    Întreaga sa operă a fost popularizată în numeroase turnee, care au totalizat în jur de 3720 de zile, conform biografilor săi, ceea ce înseamnă mai mult de zece ani, din scurta sa existenţă.

    Recviemul din anul 1791 este ultima compoziție a lui Wolfgang Amadeus Mozart. Deși doar aproximativ două treimi din lucrare au fost scrise de el și în pofida faptului că nu este singurul recviem compus de Mozart, Recviemul în re minor, cu numărul KV 626 în catalogul Köchel al lucrărilor mozartiene, este una dintre operele sale cele mai cunoscute și apreciate. Mozart a murit în timpul compunerii, însă pentru că era o operă comisionată, Recviemul a fost terminat de fostul său elev Franz Xaver Süssmayr. 

    Într-o perioadă în care se bucura de o apreciere deosebită, Mozart moare, la 5 decembrie 1791, la doar 35 de ani, la Viena. Cauza morții sale rămâne un mister, trupul marelui compozitor fiind înhumat într-o groapă comună într-un cimitir din Viena.

    1883: S-a născut chimistul Gheorghe Spacu

    Gheorghe Stancu s-a născut la Iaşi. A studiat la Universitatea din Iași (Facultatea de Științe), unde a obținut licența în domeniile chimiei și mineralogiei (1906). Ulterior, și-a continuat specializarea în domeniul chimiei analitice la Şcoala Politehnică din Viena şi în domeniul chimiei organice la Universitatea din Berlin (1906), potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.

    Gheorghe Spacu a fost primul profesor de chimie anorganică şi analitică FOTO: Arhivă

    În 1916 şi-a susţinut, la Iaşi, teza de doctorat „Combinaţii complexe de fer (Feramine)”, fiind al doilea doctor în chimie din România. A lucrat ca asistent la catedra de Chimie Minerală, apoi şef de lucrări (1912), conferenţiar (1916), iar în 1919 a fost numit profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, fiind primul profesor de chimie anorganică şi analitică. Între 1940-1955, a fost profesor la Catedra de Chimie Anorganică şi Analitică la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.

    Autor a sute de lucrări originale, cercetările sale au devenit renumite și în străinătate. Dintre reactivii folosiţi pentru prima dată de el, mercaptobenzftiazolul este cunoscut sub numele de reactiv „Spacu”, iar reacţia pentru recunoaşterea cuprului şi a persulfaţilor, ca „reacţia Spacu”.

    S-a bucurat de o largă recunoaştere naţională şi internaţională, fiind membru al Societăţilor de chimie din Berlin, Bucureşti, Paris, Washington, membru în Comisia Internaţională pentru instituirea tabelelor anuale de constante şi date numerice. De asemenea, a fost vicepreşedinte al Academiei Române, în perioada 2 iunie 1944-1 iunie 1948. A murit la Bucureşti, pe 23 iulie 1955.

    1893: S-a născut matematicianul Petre Sergescu

    S-a născut la Turnu-Severin, unde a absolvit atât şcoala primară, cât şi liceul. Apoi, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Litere şi Filosofie, precum şi Conservatorul de Muzică la București, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”. Şi-a continuat pregătirea la Paris, unde, în 1919, unde şi-a luat o nouă licenţă în matematică.

    Petre Sergescu, autorul unor lucrări de algebră şi teoria numerelor FOTO: Wikipedia

    În 1923 şi-a luat doctoratul la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Sur les noyaux symétrisables”. S-a dedicat matematicii, urmând o carieră didactică, fiind profesor de geometrie analitică la Universitatea din Cluj (1926-1943) şi la Institutul Politehnic din Bucureşti (1943-1946), pe care l-a condus în calitate de rector (1945-1946).

    În 1929, a înfi inţat la Cluj revista de renume mondial „Mathematica” (al cărei secretar a fost între 1929-1948). Din 1946 s-a stabilit în Franţa, unde îşi continuă activitatea ştiinţifică, dobândind o largă recunoaştere. Este autorul unor lucrări de algebră şi teoria numerelor, de ecuaţii integrale precum: „Asupra rezolvării ecuaţiilor de gradul al doilea” (1915), „Monografie asupra ecuaţiilor algebrice cu toate rădăcinile reale” (1925), „Lecţiuni privind cercetări recente asupra teoriei polinoamelor” (1934).

    A fost membru al Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţelor, al Academiei „Masaryk” din Praga, al Academiei de Ştiinţe din Lima, al Societăţii Regale de Ştiinţe din Liege, preşedinte al Uniunii Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor. Membru corespondent al Academiei Române (26 mai 1937); repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române (3 iul. 1990). A murit la Paris, la data de 21 decembrie 1954.

    1901: S-a născut producător de film animat american Walt Disney

    Walter (Walt) Elias Disney a fost un regizor, producător, animator, scenarist și antreprenor american, câștigător de 22 de ori al premiilor Oscar.

    Walter Elias Disney deține recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar FOTO: Profimedia

    Co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuți producători de film din lume. A fost nominalizat la 61 de premii Oscar și la sapte premii Emmy, deținând recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar.

    Împreună cu echipa sa, acesta a reușit să creeze unele din cele mai celebre filme din lume și unele dintre cele mai cunoscute personaje, inclusiv cel pe care majoritatea îl consideră alter-ego-ul său, Mickey Mouse.

    Walt Disney l-a creat pe Mickey Mouse în 1928, a produs, în 1937, primul film animat din istorie, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, a deschis parcul Disneyland în 1955.

    De asemenea, acesta a realizat mai multe filme devenite clasice Pinocchio (1940), Dumbo (1941) și Bambi (1942). Filmul Fantasia din 1940 a fost o realizare tehnică și artistică de excepție la acea vreme, deoarece îmbina desenul animat cu piese clasice cunoscute.

    În 1965, a început construirea unui parc Disney și mai mare pe cealaltă coastă a SUA, lângă Orlando, Florida. Walt Disney a murit la 15 decembrie 1966, cu cinci ani înaintea deschiderii megaproiectului Disneyland, Walt Disney World din Florida, continuat de fratele său, Roy Disney. A fost recunoscut, la sfârșitul vieții, ca una dintre marile personalități ale secolului XX.

    1903: S-a născut fizicianul Cecil Frank Powell

    Cecil Frank Powell s-a născut la Tonbridge, în Regatul Unit. A studiat la Şcoala elementară Judd din Tonibridge, unde a câştigat o bursă, la vârsta de 11 ani. Ulterior, a câştigat o bursă la Colegiul Sidney din Cambridge (1924-1925), pe care l-a absolvit cu rezultate excepţionale, în special la ştiinţele naturale. Powell a lucrat în Laboratorul Canvendish sub conducerea lui Charles Thomson Rees Wilson şi Lord Rutherford până în 1927, când a câştigat titlul de „Doctor în Fizică”.

    Cecil Frank Powell, câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950 FOTO: Wikipedia

    A realizat numeroase lucrări despre descărcarea electricităţii în gaze şi despre dezvoltarea metodelor fotografice în fizica nucleară. El a fost unul dintre autorii cărţilor „Fizica nucleară în metoda fotografică” (1946) şi „Studiul elementar al particulelor din metoda fotografi că” (1959).

    A fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1950 „Pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare şi pentru descoperirea pionului” (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare.

    Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară, ca mediatoare a forţei puternice care leagă protonii şi neutronii din nuclee, potrivit www.nobelprize.org.

    Powell a primit şi Medalia de Aur Lomonosov în 1967 şi a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955. A fost membru al Societăţii Regale (1949), unde a fost premiat cu medalia Hunges, iar în 1961, cu medalia Royal. Cecil Frank Powell a murit pe 9 august 1969 în Italia.

    1990: A apărut primul număr al cotidianului „Curierul Naţional”

    Curierul Național, un ziar generalist înființat de Adrian Sârbu, a luat naștere la București pe 5 decembrie 1990, avându-l pe Horia Alexandrescu în funcția de director general.

    Curierul Național este deținut de familia Păunescu FOTO: Curierul Național

    Primul număr a fost marcat de prezența unui colectiv redacțional format din nume notabile precum Constantin Drăgan, Răzvan Bărbulescu, Dan Dumitrescu, iar responsabilități în cadrul secțiunilor erau deținute de Adrian Vasilescu, Alexandru Stroe și Cristian Teodorescu. Printre colaboratorii inițiali s-au numărat Fănuș Neagu, Beatrice Buzea, Florin Condurățeanu, Ralu Filip sau Nicolae Truță.

    Publicația și-a conturat identitatea în jurul temelor din sfera realității economice, atât la nivel național, cât și internațional, abordând aspecte sociale și politice.

    Curierul Național este deținut de familia Păunescu, prin intermediul companiei Media Sud Publishing, și își are sediul în aceeași clădire cu B1TV, la etajul 5 din imobilul situat în strada Cristian Popișteanu, nr. 2-4, București.

    Începând cu anul 2005, ziarul și-a redefinit poziționarea, concentrându-se pe domeniul economic și adoptând un nou layout specific acestui gen de publicații. Sigla originală, un poștalion, a fost ulterior înlocuită cu un logo simplu, format doar din litere, fără alte elemente grafice.

    Din 16 februarie 2018, însă, Curierul Național a revenit la vechea siglă, poștalionul fiind reintrodus în toate paginile publicației. Odată cu această schimbare, ziarul și-a adaptat și politica editorială, incluzând săptămânal interviuri și materiale cu oameni de afaceri sau reprezentanți ai patronatelor din diverse industrii.

    Începând cu data de 4 septembrie 2018, Curierul Național a lansat un nou portal, reprezentând o actualizare a versiunii anterioare a site-ului său.

    Ediția tipărită a ziarului a fost publicată continuu timp de aproape 30 de ani, având 12 pagini și fiind realizată în format full color.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    2008: A murit cântăreața de jazz și compozitoarea Anca Parghel

    Anca Parghel, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de jazz din ţara noastră, s-a născut la Câmpulung Moldovenesc, la 16 septembrie 1957. A făcut studiile muzicale la Iaşi, absolvind Liceul de Muzică, apoi Conservatorul de Muzică, cu lucrarea de licenţă „Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”. A fost căsătorită cu pictorul Virgiliu Parghel.

    Anca Parghel, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de jazz din România FOTO: Arhivă

    Până în 1989 a predat canto, pian şi improvizaţie la Liceul de muzică din Suceava, la Conservatorul din Bucureşti, în Belgia (la Bruges, Namur), în Germania (Hannovra, Ravensburg, Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Marea Britanie şi în Republica Moldova.

    Începând cu anul 1984, a apărut în marile festivaluri de jazz din ţară (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi) şi din străinătate (Nürenberg, Leipzig, Varşovia, Leverküssen, Viena, Liege, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Bratislava), cântând, totodată, şi în cluburile din România şi din străinătate.

    A evoluat alături de mari muzicieni români (Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian) şi alături de nume celebre ale jazz-ului internaţional (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo Del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.).

    Stabilită în Belgia, la Bruxelles (1997), şi-a continuat activitatea la catedră (profesor de jazz vocal la Brussels Royal Conservatory of Music şi la Lemmens Music Conservatory din Leuven), precum şi pe scenele de jazz din Belgia, Germania, Olanda în formule (de trio, cvartet sau cvintet) ce au cuprins pe Ciprian Parghel – bass, Tudor Parghel – tobe, Kurt Bulteel – pian şi Paolo Radoni – chitară.

    Artista a murit, la vârsta de 51 de ani, în 5 decembrie 2008, la Spitalul Judeţean din Timişoara. A fost înmormântată pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu.

    2013: A murit Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Africii de Sud

    Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la 18 iulie 1918, în clanul Madiba din satul Mvezo, regiunea Eastern Cape, Africa de Sud. Purta prenumele Rolihlahla, care în limba xhos înseamnă „necazuri”.

    Nelson Mandela a câștigat Premiul Nobel pentru Pace 1993 FOTO: Arhivă

    Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite și petrecea mult timp afară cu alți băieți. Ambii săi părinți erau analfabeți, dar fiind creștină devotată, mama lui l-a trimis la o școală locală metodistă, la vârsta de șapte ani.

    A urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă: a membru al Congresului Național African și unul dintre întemeietorii „African National Congress Youth League”, organizația de tineret a partidului.

    În anul 1948 a venit la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a devenit cunoscut începând cu 1952, datorită așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă.

    În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat.

    Deși fusese, inițial, un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 26 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.

    Vezi resurse educaționale aici

    Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională.

    Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei.

    Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.

    A primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin.

    Simbol al luptei împotriva rasismului şi susţinător al egalităţii de şanse, al libertăţii, democraţiei şi a păcii, Nelson Mandela a încetat din viaţă la 5 decembrie 2013, la vârsta de 95 de ani, în reşedinţa sa din Johannesburg. 

    2017: A murit fostul suveran al României, Regele Mihai I

    S-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș din Sinaia, ca al cincilea copil al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria.

    Mihai I a devenit Regele României la vârsta de 6 ani FOTO: Wikipedia

    A devenit Regele României la vârsta de doar 6 ani, după moartea bunicului său Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație).

    În timpul copilăriei și adolescenței sale, Regele Mihai a primit o educație riguroasă atât în țară, cât și în străinătate. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său.

    Mihai, în vârstă de 18 ani, a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946).

    Perioada domniei sale a fost marcată de evenimente semnificative, precum participarea României la Al Doilea Război Mondial și implicarea sa în lovitura de stat antifascistă din 23 august 1944, care a dus la schimbarea alianței României de la Axe la Aliați.

    În 1947, Regele Mihai a fost forțat să abdice de către regimul comunist instaurat de liderul Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. A trăit în exil în Elveția, Marea Britanie și altele, devenind un simbol al opoziției față de regimul comunist în România.

    După Revoluția din 1989 și căderea regimului comunist, Regele Mihai I a revenit în țară în 1992, devenind un important simbol al reconcilierii naționale. În 2017, la vârsta de 96 de ani, Regele Mihai I a încetat din viață la reședința sa din Elveția.

    Daniela Trifan Citește mai multe despre: nelson mandelaregele mihai iwalt disney


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • S-a deschis cel mai înalt hotel din lume. Nu fusese planificat să atingă această înălțime

    S-a deschis cel mai înalt hotel din lume. Nu fusese planificat să atingă această înălțime

    • Home
    • Știri Externe
    • În lume
    • S-a deschis cel mai înalt hotel din lume. Nu fusese planificat să atingă această înălțime

    S-a deschis cel mai înalt hotel din lume. Nu fusese planificat să atingă această înălțime

    Viorica Marin 1 live Publicat: 05.12.2025 00:10

    Dubai a adăugat un nou reper pe linia sa mereu schimbătoare a orizontului. Ciel Tower, care tocmai a fost deschis oficial în Dubai Marina, a devenit cel mai înalt hotel din lume, cu o înălțime de 377 de metri — un rezultat care, potrivit dezvoltatorilor, nu a fost intenționat de la început. Proiectul a evoluat gradual, pe măsură ce planurile au fost refăcute de mai multe ori, relatează CNN.

    Ciel Tower, cel mai înalt hotel din lume/FOTO:X

    „Ne-am dorit să construim ceva spectaculos”, spune Rob Burns, directorul executiv al The First Group, compania care a dezvoltat proiectul. „Dar nu ne-am propus să construim cel mai înalt hotel din lume.”

    În ciuda dimensiunilor sale, hotelul a fost nevoit să se adapteze unui amplasament relativ mic: aproximativ 3.600 de metri pătrați, puțin sub suprafața unui teren de fotbal profesionist — modest, raportat la standardele Dubaiului. Pentru arhitectul turnului, Yahya Jan, spațiul redus a impus o abordare riguroasă și soluții arhitecturale neobișnuite.

    Așa cum remarcă Jan, provocarea a influențat fiecare etapă a proiectului. Intrarea, de exemplu, este rafinată, dar discretă. În locul unei zone grandioase, tipice pentru marile hoteluri din Dubai, spațiul este organizat cu linii curbe, lumini difuze și o estetică adaptată limitelor terenului.

    „Trecere prin urechea acului”

    Arhitectul descrie procesul ca pe o „trecere prin urechea acului”. „Proprietatea are o formă neregulată și, pentru o clădire de această înălțime, ar fi putut fi mai mare. Dar uneori cele mai bune rezultate apar atunci când ești constrâns să găsești soluții.”

    Pe măsură ce hotelul urcă, spațiile devin mai ample, iar perspectiva se deschide treptat. Camerele sunt simple ca design, în tonuri neutre, însă priveliștile panoramice asupra Dubai Marina, Palm Jumeirah și Golfului Persic compensează dimensiunile mai compacte. Cu 1.004 camere distribuite pe 82 de etaje, Ciel intră într-o piață hotelieră deja foarte competitivă.

    Elementul definitoriu al clădirii este un gol vertical, numit de arhitect „ochiul acului”, care are și rol estetic, și rol structural. Turnurile foarte înalte sunt puternic afectate de vânt, iar această deschidere permite fluxului de aer să treacă prin structură, reducând presiunea. Chiar și într-o zi calmă, curenții pot fi simțiți la înălțime.

    Parcuri verticale

    La intervale regulate, spații cu vegetație — atrii pe șase până la opt etaje — funcționează ca „parcuri verticale”, gândite pentru a crea zone sociale, a îmbunătăți circulația aerului și a reduce consumul energetic. Jan crede că aceste soluții vor deveni obișnuite în arhitectura viitoare: „Turnurile vor fi mai poroase, vor integra natura.”

    Douăsprezece atrii punctează înălțimea, distanțate între șase și opt etaje, pline de copaci și plante. Sunt atât estetice, cât și practice, oferind lumină naturală, răcoare și oferind oaspeților un loc de adunare.

    Ceea ce Jan numește „spații comunitare sociale unde oamenii se pot întâlni” vor fi folosite pentru sesiuni de yoga și fitness sau ca zone de extindere a restaurantelor. „Creăm pe verticală mici parcuri”, spune el – împărțind turnul în „cartiere mai mici”. De asemenea, acestea ajută la răcire și la consumul de energie, folosind jaluzele de sticlă controlate de computer pentru a „aduce briza mării înăuntru”.

    „Turnurile viitorului vor fi diferite de turnurile de acum 50 de ani”, spune Jan. „Vor fi poroase, veți aduce natura în aceste turnuri.”

    Urmărește cele mai importante știri

    Dispărând în cer

    Recordul a apărut mai degrabă ca rezultat al expansiuniilor succesive. Pe măsură ce echipa adăuga facilități, clădirea continua să crească. Arhitectul i-a anunțat pe dezvoltatori că se apropie de înălțimea fostului deținător al recordului, hotelul Gevora. „Am aflat că suntem aproape și am decis să ducem proiectul până la capăt”, spune Burns.

    Restaurantele și zonele de relaxare sunt amplasate în partea superioară a turnului. Lanțul britanic Tattu operează trei dintre ele, inclusiv un lounge la etajul 81, unde priveliștile de 360 de grade joacă un rol central în experiență.

    Spațiile de luat masa și piscină ale hotelului Ciel urmează aceeași logică ca restul turnului, profitând la maximum de ceea ce este disponibil. Hotelul împarte opt restaurante pe etajele superioare, brandul Tattu, cu sediul în Marea Britanie, ocupând cele mai dramatice poziții – Casa Dragonului la etajul 74, Casa Koi înconjoară Skypool la etajul 76 și Casa Phoenix situată în Skylounge la etajul 81, unde priveliștile de 360 ​​de grade fac cea mai mare parte a lucrării decorative.

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    Există trei piscine, dar cea care contează este piscina infinită de la nivelul 76, amplasată în golul turnului, care canalizează vântul. Nu este mare, dar nici nu trebuie să fie, având în vedere că, prin efectul vizual, apa pare să dispară direct în cer.

    Ciel nu este cel mai extravagant hotel din Dubai. Nu are holurile epice sau întinderea pe plajă a resorturilor Palm. Dar arată ce se poate întâmpla atunci când un oraș, mai obișnuit să trăiască la scară largă, decide să dea dovadă de puțină reținere.

    Spațiile publice sunt elegante fără a fi excesive. Camerele sunt confortabile. Iar priveliștile – în special de la etajele superioare și de la piscina panoramică – dau logică deciziei de a construi un hotel de 377 de metri pe o suprafață atât de mică.

    Rămâne de văzut cât timp va păstra titlul de cel mai înalt hotel din lume. În Dubai, chiar și propriile recorduri sunt privite ca invitații la următoarea competiție.

    Viorica Marin Citește mai multe despre: dubaideschidere


    Vezi articol complet la: Adevarul

  • Emisiunea „Trădătoriiâ€� se apropie de final, iar marele premiu este tot mai prezent în mintea concurenÈ›ilor

    Emisiunea „Trădătorii� se apropie de final, iar marele premiu este tot mai prezent în mintea concurenților

    Emisiunea „Trădătorii” se apropie de final, iar marele premiu este tot mai prezent în mintea concurenților

    Stiri Diverse 04-12-2025 | protv.ro Știrile


    Vezi articol complet la: Protv

  • „E – Sigur nu e Big Brother.â€� MAI vrea să combată un fake news despre sistemul extins de camere de supraveghere din România

    „E – Sigur nu e Big Brother.� MAI vrea să combată un fake news despre sistemul extins de camere de supraveghere din România

    „E – Sigur nu e Big Brother.” MAI vrea să combată un fake news despre sistemul extins de camere de supraveghere din România

    Stiri actuale 04-12-2025 | Mihai Niculescu

    MAI afirmă că aceste informații sunt false și că tema a fost reluată periodic în ultimii doi ani, precizează instituția într-un comunica preluat de news.ro. Mesajul fals arată operaționalizarea unui sistem extins de supraveghere a cetățenilor în trafic și spații publice, dar MAI precizează că a dezmințit în mod repetat astfel de afirmații și atrage atenția cetățenilor să se informeze „din surse oficiale”, întrucât siguranţa rutieră este o prioritate, nu o glumă”.

    Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că Sistemul „E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră” va fi extins, urmând să colecteze imagini de la toate camerele montate de autoritățile locale și cele transmise de șoferi în trafic. Acest sistem reprezintă un scut digital de protecție și siguranță, iar o parte din amenzile încasate va fi folosită pentru educația rutieră și mentenanța sistemelor tehnice.

    „Nu, nu este vorba de «Big Brother», ci de un scut digital de protecţie şi de siguranţă”, transmite MAI

    Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    Citește și

    Potrivit MAI, cadrul legal clarificat printr-o ordonanță de urgență în dezbatere publică reglementează utilizarea imaginilor de la camere pentru identificarea abaterilor și generarea proceselor verbale digitale, precum și necesitatea omologării și testării camerelor diverse instalate de autoritățile locale înainte de conectarea la sistemul național, pentru a preveni erori și anulări ulterioare în instanță.

    Sursa:


    Vezi articol complet la: Protv

  • Electric Castle câștigă titlul de „International Festival of the Yearâ€� la UK Festival Awards 2025

    Electric Castle câștigă titlul de „International Festival of the Year� la UK Festival Awards 2025

    Parteneriat media

    Electric Castle câștigă titlul de „International Festival of the Year” la UK Festival Awards 2025

    Foto: Electric Castle

    Electric Castle a fost desemnat, marți, la Manchester, „International Festival of the Year” la a 20-a ediție a UK Festival Awards. Distincția confirmă statutul Electric Castle ca unul dintre cele mai creative și inovative evenimente în industria de live entertainment din Europa, cu o excelentă reputație în termeni de producție, direcție artistică și sustenabilitate.

    Electric Castle a câștigat titlul la categoria International Festival of the Year, unde au fost nominalizate unele dintre cele mai puternice branduri de festival din Europa, Afro Nation (Portugalia), Beyond The Valley (Australia), Open’er Festival (Polonia), Sziget Festival (Ungaria), Way Out West (Suedia). Câștigătorii UK Festival Awards sunt stabiliți în principal de un juriu de profesioniști din industrie, criteriile de evaluare acoperind toate aspectele unui festival: organizare, producție, programe de sustenabilitate, line-up și experiență pentru public. Competiția acoperă toate tipurile de festivaluri, de la evenimente de nișă până la festivaluri majore, și include o singură categorie dedicată festivalurilor internaționale.

    E onorant și emoționant să primești recunoaștere din partea profesioniștilor de pe una dintre cele mai mari și mai influente piețe de festivaluri la nivel global. Pentru ei, capacitatea de a crea o experiență originală este mai importantă decât mărimea sau bugetul unui festival. Le mulțumim fanilor Electric Castle care ne încurajează dorința de a experimenta și a aduce ceva nou la fiecare ediție.”, spune Tudor Costinaș, Head of Communication. 

    Electric Castle pregătește, deja, ediția din 2026, cu The Cure și twenty one pilots anunțați ca headlineri pentru evenimentul ce va avea loc, între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Începând de ieri, festivalul pune la dispoziția fanilor un plan de achiziție în rate a abonamentelor, cu un avans de doar 10 euro (plus taxe) și un preț final de 169 euro (plus taxe) pentru General Pass și 139 euro pentru Youth 21 Pass, plătit în trei rate fixe. Oferta este disponibilă pe o perioadă limitată de timp.

    Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

    Electric Castle este nominalizat și la European Festival Awards, la categoria Best Major Festival. Industria europeană de evenimente își va desemna câștigătorii în ianuarie 2026.

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    Parteneriat media


    Vezi articol complet la: HotNews

  • Apele Române admite că are „o parte din vinăâ€� pentru criza apei din Prahova, însă arată cu degetul È™i spre alte instituÈ›ii publice

    Apele Române admite că are „o parte din vină� pentru criza apei din Prahova, însă arată cu degetul și spre alte instituții publice

    Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a recunoscut joi că poartă „o parte de vină” în cazul crizei apei potabile din Prahova şi a admis că „era nevoie de o mai multă comunicare interinstituţională, în special la nivel judeţean şi local, între administraţia bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa şi toate celelalte instituţii responsabile”, însă afirmă că pericolul iminent de întrerupere a apei a fost semnalat tuturor autorităţilor, inclusiv Prefecturii Prahova. Cu o zi în urmă, prefectul PNL de Prahova, Daniel Nicodim, a declarat că nici reprezentanţii Apelor Române Buzău-Ialomiţa, şi nici cei ai operatorului zonal de apă nu l-au informat despre riscul ca localităţile alimentate din Barajul Paltinu să rămână fără apă.

    Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu, a declarat, joi, la Digi 24, că, dat fiind că este vorba despre „o situaţie de criză”, nu se poate spune că nu este nimeni vinovat.

    „Nu putem să fim ipocriti să spunem că nu este nimeni de vină. Cu siguranţă, fiecare din instituţiile implicate şi responsabile poartă partea ei de vină. În ceea ce priveşte instituţia noastră, admitem că, da, era nevoie de o mai multă comunicare interinstituţională, în special la nivel judeţean şi la nivel local, între administraţia bazinală de Apă Buzău – Ialomiţa şi toate celelalte instituţii responsabile, chiar dacă s-au făcut comitete pentru situaţii de urgenţă, iar aceste comitete pentru situaţii de urgenţă sunt extrem de importante în gestionarea unor astfel de situaţii de criză. Prefectura, care are rolul de coordonator instituţional la nivelul judeţului, a luat act de această situaţie de criză, inclusiv a fost semnalat acest pericol iminent de întrerupere. Iminent înseamnă că nu poate fi evitat, nu de întrerupere a furnizării apei potabile”, a declarat Agiu, citată de News.ro.

    Ea a precizat că în 22 octombrie şi în 6 noiembrie, la şedinţele Comitetului pentru situaţii de urgenţă, toţi factorii implicaţi, inclusiv administrațiile locale din localități şi operatorul de apă, „au luat la cunoştinţă faptul că exista un risc imminent”.

    Autoritățile locale „trebuie să aibă la nivelul ei un plan local pentru situaţii de urgenţă”

    Întrebată dacă ANAR a transmis celorlalte instituţii, în mod clar, în scris, să găsească surse alternative în cazul întreruperii furnizării apei, Ana-Maria Agiu a răspuns că, în momentul în care instituţia semnalează acest risc iminent, fiecare primărie este obligată, conform atribuţiilor pe care le are în baza legislaţiei de funcţionare, să aibă prevăzut un plan local pentru situaţii de urgenţă, indiferent de natura acestei situaţii.

    „În cazul unei situaţii care s-ar produce mult mai rapid, gen o poluare accidentală sau o avarie iminentă, fiecare primărie trebuie să aibă la nivelul ei un plan local pentru situaţii de urgenţă, care înseamnă inclusiv să aibă identificate aceste surse alternative de alimentare cu apă, mijloace de intervenţie şi toate aceste elemente.

    O primărie trebuie să le aibă în dotare, indiferent despre ce situaţie vorbim. În cazul de faţă, operatorul de apă trebuia să aibă acest lucru, respectiv operatorul de apă ESZ Prahova”, a explicat Agiu.

    Ce spun Apele Române despre operatorul ESZ Prahova

    Purtătorul de cuvânt al ANAR a precizat că, spre deosebire de ABA Buzău – Ialomiţa, care este în subordinea Apelor Române, ESZ Prahova nu este în subordinea acesteia, ci este „o societate comercială, care acţionează liber pe piaţă ca orice alt operator, care are venituri proprii”.

    „ANAR este acţionar majoritar, ceea ce înseamnă că este obligată să demareze investiţii de mare avergură pentru mijloacele fixe care se află în proprietatea sa şi pe care ESZ Prahova le exploatează. Dar în acelaşi timp ESZ Prahova, conform contractului de operare, are obligaţia să întreţină şi să repare, după caz, aceste echipamente, inclusiv acea conductă de aducţiune, care era foarte avariată şi care nu a permis umplerea acelui bazin de apă curată, chiar dacă cu restricţii, acel bazin de apă curată ar fi putut să asigure, teoretic, cel puţin 12 ore, dar, în această situaţie, specialiştii noştri au evaluat că puteam vorbi chiar de 3-4 zile în care noi puteam să gestionăm, adică exact aceste zile în care noi ne confruntăm, şi am fi putut să ne folosim de acea rezervă suplimentară, astfel încât oamenii să nu fie afectaţi”, a explicat Agiu, adăugând că, din păcate, nu a existat această rezervă suplimentară de apă.

    Agiu a mai spus că ANAR nu a fost informată că exista acea defecţiune şi că acel bazin era gol.

    „Noi nu am fost informaţi că exista acea defecţiune, iar acel bazin era gol”, a conchis purtătorul de cuvânt al ANAR.

    Directorul de la Apele Române, înregistrat cu camera ascunsă

    Directorul ANAR, Florin Ghiță, a spus că a fost problemă de comunicare și că „s-au făcut oficial nişte hârtii dar trebuia să se ia în calcul mai multe scenarii”.

    „Acum neoficial, ABA Buzău-Ialomiţa s-a ocupat de lucrare şi de scăderea nivelului. S-au trimis nişte hârtii, dar părerea mea este că ABA Buzău-Ialomiţa trebuia să ia toate UAT-urile, toţi operatorii, şi să explice că e posibil să apară dificultăţi în asigurarea apei. Să ştie, să se aştepte că s-ar putea să scadă alimentarea, să aibă rezerve, astfel încât din rezervele alea să poată da apă raţional. Lipsa de comunicare a fost principala cheie”, a spus directorul de la Apele Române, Florin Ghiţă, într-o înregistrare cu camera ascunsă făcută de Antena 3 CNN.

    Citește mai multe știri pe top10stiri.ro

    „Oamenii care lucrează la ABA Buzău sunt acolo de 30 de ani. Ştiau că poate apărea turbiditate mare, dar noi de la nivel central nu aveam cum să ştim asta. Nimeni nu a anticipat că vor veni ploile”, a mai spus Ghiță.

    Într-o reacție oficială, întrebat cum de specialiștii n-au văzut avertizarea meteo de ploi însemnate, directorul ANAR a răspuns: „Nu știu. Așteptăm ancheta și o să vedem vinovații”.

    Prefectul de Prahova susține că nu a fost informat

    Cu o zi în urmă, prefectul judeţului Prahova, Daniel Nicodim, a declarat că nici reprezentanţii Apelor Române Buzău-Ialomiţa, care se ocupă şi de Prahova, şi nici cei ai operatorului zonal de apă nu l-au informat despre riscul ca localităţile alimentate din Barajul Paltinu să rămână fără apă în cazul în care se reduce nivelul lacului pentru a fi făcute lucrările necesare eliberării gurilor de scurgere, ci, dimpotrivă, i-au spus că acest risc există dacă nu se desfundă aceste guri de pe fundul lacului.

    Nicodim a spus că, în opinia sa, vinovaţi de criza apei sunt „cei care nu au ştiut să comunice şi care au înţeles să pornească la o lucrare de asemenea importanţă fără să aibă un plan de rezervă”, în speţă, Apele Române Buzău-Ialomiţa.

    O opinie similară în ceea ce priveşte vinovăţia celor de la Apele Române a avut-o, miercuri, şi preşedintele Nicuşor Dan. Și ministra Mediului, Diana Buzoianu, a indicat că ANAR și operatorul de apă, ESZ Prahova, sunt vinovați că peste 100.000 de persoane au rămas fără apă potabilă.

    Vezi și articole de securitate cibernetică aici

    ESZ Prahova a acuzat că Apele Române și Ministerul Mediului sunt de vină pentru problemă.

    Acuzațiile Ministerului Mediului

    Ministerul Mediului a negat că ar fi cunoscut riscul opririi alimentării cu apă în localităţi din Prahova şi că ar fi ignorat avertismente referitoare la situaţia de la Paltinu, susţinând că Exploatare Sistem Zonal Prahova, instituţia responsabilă de tratarea şi furnizarea apei, nu a transmis că turbiditatea crescută „ar putea conduce la imposibilitatea de a trata apa şi, implicit, la întreruperea alimentării cu apă potabilă”.

    „ESZ Prahova nu a semnalat riscurile pe care le invocă astăzi, nu a prezentat limitele tehnologice ale staţiei de tratare, nu a informat că turbiditatea ridicată ar face imposibilă tratarea, nu a activat nicio măsură de prevenţie”, a acuzat ministerul.

    Instituţia precizează şi că Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova din 6 noiembrie „nu a avertizat asupra unui risc de întrerupere a alimentării din cauza coborârii nivelului apei în urma lucrărilor pentru lacul Paltinu, ci asupra unui risc de întrerupere a alimentării cu apă potabilă dacă nu ar fi fost realizată această lucrare”.


    Vezi articol complet la: HotNews