Actualitate
„Am da la schimb Chinei cea mai avansată tehnologie pentru soia”. Avertisment ferm dacă SUA decid să facă cu cipul Blackwell al Nvidia ce a sugerat Trump
HotNews.ro
Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, arată un GPU (o placă video) Blackwell GeForce RTX seria 50 și un laptop dotat cu RTX 5000, în timp ce ține un discurs la Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas, Nevada, pe 6 ianuarie 2025. FOTO: Patrick T. Fallon / AFP / Profimedia
Dacă administrația Trump va permite gigantului din domeniul tehnologiei Nvidia să vândă Chinei una dintre versiunile celui mai puternic procesor al său dotat cu inteligență artificială (AI), așa cum a sugerat miercuri liderul de la Casa Albă, atunci acest lucru riscă să reducă în mod considerabil avantajul american în domeniul AI, avertizează experți consultați de Reuters.
De asemenea, o astfel de decizie ar putea însemna efectiv sfârșitul restricțiilor de export ale SUA în privința cipurilor, care au fost instituite în 2022 pentru ca Washingtonul să se asigure că armata de la Beijing nu va beneficia de tehnologia americană și pentru ca dezvoltarea eforturilor Chinei în domeniul AI să fie încetinite.
„Dacă decidem să exportăm B30A, acest lucru ar reduce dramatic principalul avantaj pe care SUA îl are în prezent față de China în domeniul AI”, a declarat Tim Fist, coautor al unei analize recent finalizare privind impactul pe care îl va avea decizia ca Beijingul să primească permisiunea să utilizeze cipul B30A, o versiune downgradată a cipului Blackwell de ultimă generație al Nvidia.
Liderul democraților din Senatul american, Chuck Schumer, și 11 senatori democrați l-au îndemnat miercuri pe Trump să nu ridice restricțiile privind cipurile AI și tehnologia americană în vederea încheierii unui acord comercial.
Trump ia în calcul să discute cu Xi despre cipul „super-duper”
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că ia în calcul să discute cu președintele chinez Xi Jinping despre cipul „super-duper” Blackwell al Nvidia în cadrul întâlnirii de joi. Afirmațiile liderului de la Casa Albă au fost similare cu cele făcute în august, când a sugerat că ar putea permite Chinei să achiziționeze o versiune, redusă ca performanță cu 30% sau 50%, a celui mai performant procesor produs de Nvidia.
Dar, a arătat Tim Fist, B30A este o versiune a celui mai bun cip Nvidia într-un ambalaj diferit: China ar putea cumpăra de două ori mai multe și ar obține același rezultat, probabil la același preț.
Un purtător de cuvânt al companiei Nvidia a refuzat să comenteze.
În articolul publicat sâmbătă, Fist și coautorii cercetării au analizat nouă scenarii care acoperă o serie de strategii de export pe care administrația Trump le-ar putea adopta în privința unui cip Blackwell cu putere redusă.
Scenariile cele mai bune și cele mai proaste
În cel mai bun scenariu, în care nu vor fi exportate cipuri puternice în China anul viitor, SUA ar avea o putere de calcul AI de 30 de ori mai mare decât China.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
În cel mai rău scenariu, în care SUA permit exportul cipurilor B30A și al cipurilor comparabile de la alte companii americane, Beijingul are șanse să depășească SUA în ceea ce privește puterea de calcul AI, pe chinezii care o vor obține în 2026.
Chiar și într-un scenariu mediu, în care se exportă o cantitate mică de cipuri, avantajul SUA se reduce la doar de patru ori față de puterea de calcul a Chinei, potrivit analizei.
„Dacă se permite exportul unor cantități semnificative, este o schimbare uriașă”, a spus Fist, directorul departamentului de politici privind tehnologiile emergente al Institutului pentru Progres, un think tank cu sediul la Washington. „Practic, se pune capăt regimului de control al exporturilor pe care îl avem astăzi”, a arătat el.
Chris McGuire, expert în securitate națională și tehnologie care a lucrat în Departamentul de Stat al SUA până vara trecută, este de acord cu acest avertisment.
„Dacă se permite comercializarea acestui procesor, practic nu vor mai exista controale asupra exportului de cipuri AI”, a afirmat McGuire. „Motivul pentru care avem un avantaj mare în domeniul AI este că avem avantaje mari în ceea ce privește puterea de calcul și cipurile. Dacă renunțăm la acest avantaj, în cel mai bun caz vom ajunge la egalitate. În cel mai rău caz, vom rămâne în urmă”, a precizat el.
„Am da la schimb Chinei cea mai avansată tehnologie a noastră pentru achiziționarea de soia”, a afirmat McGuire.
Nvidia stabilește un nou record istoric pe bursă și îl face pe directorul său unul dintre cei mai bogați oameni din lume
Vezi articol complet la: HotNews
