Stiri actuale 17-09-2025 |
Instanţa a decis să le permită celor patru să participe, însoţiţi de poliţişti, la înmormântarea bărbatului mort în acel scandal. Pentru alţi doi bărbaţi pentru care s-a cerut arestarea preventivă, dosarul a fost disjuns, soluţia urmând să fie dată miercuri.
Tribunalul Dolj a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a altor patru bărbaţi implicaţi în scandalul din Craiova, de la sfârşitul săptămânii trecute.
Magistraţii au decis să le permită celor patru să participe la slujba de înmormânate a bărbatului mort în încăierarea de sâmbătă, pentru cel mult trei ore. Slujba de înmormântare şi înhumarea vor avea loc, miercuri, de la ora 12.
”Pe tot parcursul deplasării de la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Dolj, la biserica, respectiv la cimitir şi retur, inculpaţii vor fi însoţiţi de lucrători din cadrul IPJ Dolj”, se arată în minuta instanţei.
Citește și
Decizia de arestare preventivă a celor patru bărbaţi nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Tribunalul Dolj a hotărât ca, în privinţa altor doi bărbaţi participanţi la scandal pentru care a fost propusă arestarea preventivă, să fie disjunsă cauză. În acest caz, instanţa a acordat termen pentru miercuri, urmând ca bărbaţii să fie citaţi la domiciliile lor, prin afişare la uşa instanţei şi se vor emite mandate de aducere pentru aceştia.
Un scandal între două grupuri rivale a avut loc, sâmbătă, pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova. În urma evenimentului, un bărbat a decedat, iar patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Iniţial, trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în acest caz.
Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro
Luni, au fost găsiţi patru dintre cei şase bărbaţi care s-au sustras cercetărilor, ei fiind ridicaţi de la un priveghi. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În plus, a fost reţinut un alt bărbat, participant la conflict, aflat anterior, sub supravegherea organelor de poliţie, în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale în urma leziunilor produse în timpul altercaţiei. El a fost acuzat, de asemenea, de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi urmează a fi sesizat Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă.
În prezent, cercetările sunt continuate pentru lămurirea tuturor aspectelor referitoare la comiterea infracţiunilor.
craiova, scandal,
Vezi articol complet la: Protv
Specialiștii în educație au identificat cele mai eficiente metode pentru dezvoltarea abilităților sociale la copii,…
Viktor Orban: Summitul SUA - Rusia de la Budapesta va avea loc, dar este „întârziat”…
Putin și Tokaev, întâlnire la Moscova. „Cooperarea noastră comercială şi economică cu Kazahstanul este foarte…
Actualitate marț Cu ieșirea guvernului american din „shutdown” la orizont, Trump revendică „o mare victorie”…
Actualitate marț VIDEO Diamantul „Mellon Blue”, vândut cu peste 25 de milioane de dolari. Un…
Liderii Coaliției de guvernare au deblocat negocierile privind tăierile de posturi din administrația publică locală,…