Actualitate sâmbătă, 6 decembrie 2025, 00:13
Alegeri București. Tudor Chirilă e unul dintre nehotărîți. „Încă mă gândesc, dar uite ce-am făcut” / Ce spun studiile despre folosirea ChatGPT pentru vot
HotNews.ro
Tudor Chirilă. Sursă foto:
Actorul Tudor Chirilă spune că nu luat încă decizia finală în ce privește candidatul pe care-l va vota duminică, dar s-a folosit de Inteligența Artificială în analiza programelor candidaților pentru a obține răspunsuri care să-l ajute să se hotărască. Chirilă crede că procedeul îi poate ajuta și pe alți bucureșteni încă nehotărâți în ce privește votul lor pentru Primăria Capitalei.
„Cine stă acasă probabil e mulțumit cu orice rezultat”
Pe de altă parte, alegerile într-un singur tur îl fac pe actor să invoce votul util în definirea opțiunii sale finale, iar pentru stabilirea acestei opțiuni a recurs la Inteligența Artificială.
„Nu m-am hotărât cu cine votez, încă mă gândesc la asta, dar uite ce am făcut și ce vă sfătuiesc să faceți, nu durează mult : am luat programele primilor cinci candidați, le-am introdus în Chat Gpt și Gemini, mi-am făcut profilul de alegător – ce contează pentru mine în orașul ăsta, am împărțit în procente de importanță experiența administrativă versus integritate și alte valori, am introdus segmentarea demografică de la alegerile din 2020, adică cine a ieșit la vot, ce categorii de vârstă și am obținut niște răspunsuri. Apoi am mai formulat niște întrebări, am mai definit niște variabile și încerc să mă decid. Și cred că fiecare om care gândește și altfel decât în termeni exclusiv emoționali trebuie să facă asta. Pentru că sunt destul de mulți nehotărâți ca mine”, a scris Tudor Chirilă.
Cu toate că nu a luat decizia finală, actorul le cere bucureștenilor să iasă la vot, chiar dacă alegerile într-un singur tur fac ca „un vot ideal” să nu poată fi exercitat de toți alegătorii.
Chat GPT poate să-ți influențeze votul
Relativ la folosirea Inteligenței Artificiale ca sprijin pentru opțiunea de vot, Tudor Chirilă se referea la comparația între programele candidaților la București cu ajutorul AI, dar două studii recente publicate joi în revistele Science şi Nature arată că chatboţii pot fi deosebit de convingători în a determina un om să îşi schimbe afilierea politică, chiar şi atunci când aceste programe informatice se bazează pe informaţii eronate, informează AFP, citat de Agerpres.
Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro
Experimentele efectuate ulterior cu modele de inteligență artificială generativă, precum GPT-4o de la OpenAI și alternativa sa chineză DeepSeek, au arătat că aceste programe AI pot influența opiniile politice ale participanților.
Vezi și articole de securitate cibernetică aici
Astfel, opțiunea respondenților care îl susțineau inițial pe republicanul Donald Trump a crescut cu 4 puncte pe o scară de 100 de puncte în ceea ce o privește adversara sa democrată Kamala Harris.
Experimente similare, efectuate pe susținătorii candidaților opoziției din Canada și din Polonia înainte de alegerile federale și prezidențiale din 2025, arată variații mai mari. Respondenții și-au schimbat opiniile cu până la 10 puncte după ce au discutat cu un astfel de asistent AI.
Vezi articol complet la: HotNews
