Categories: National

Agentul federal care a împușcat mortal o femeie în Minneapolis fusese târât cu mașina 100 de metri de un imigrant ilegal

Agentul federal care a împușcat mortal o femeie în Minneapolis fusese târât cu mașina 100 de metri de un imigrant ilegal

Stiri externe 08-01-2026 | Mihai Niculescu

Atunci, brațul său a rămas blocat în interiorul vehiculului, șoferul demarând în trombă, și trăgându-l pe agent, arată New York Post.

Atacul asupra ofițerului, a cărui identitate a fost protejată, a avut loc pe 17 iunie 2025 în Bloomington, Minnesota, exact la o lună după ce guvernatorul statului, Tim Walz, a etichetat agenții ICE drept „Un Gestapo modern” în timpul unui discurs ținut la absolvirea Facultății de Drept a Universității din Minnesota în luna mai.

Agenții ICE l-au oprit în trafic pe Roberto Carlos Munoz, un imigrant ilegal din Guatemala cu un cazier bogat, cu acuzații care includ violență domestică și infracțiuni sexuale împotriva unui adolescent minor.

Citește și

Munoz a refuzat să coboare din vehiculul său când ofițerii s-au apropiat de mașina sa, iar ofițerul a spart geamul din spate pentru a deschide vehiculul din interior.

Suspectul a accelerat apoi, cu brațul agentului ICE prins între scaun și caroseria mașinii, potrivit Departamentului de Justiție.

Procurorii au declarat că polițistul a fost târât violent pe o distanță de peste 100 de metri, în timp ce suspectul făcea manevre bruște în încercarea de a-l desprinde de mașină.

Agentul a fost internat în spital cu „leziuni grave la braț și mână”, necesitând 33 de copci, dar s-a recuperat complet, a declarat la momentul respectiv secretarul adjunct al DHS, Tricia McLaughlin, într-o declarație.

Carlos Munoz a fost arestat și acuzat de agresiune asupra ofițerului și a fost condamnat de un juriu federal, luna trecută.

Avocatul lui Munoz nu a răspuns, joi, la solicitarea jurnaliștilor de a-și face publică opinia.

Agentul de la imigrări a tras trei focuri de armă miercuri, ucigând-o pe Renee Nicole Good, în vârstă de 37 de ani, după ce aceasta a plecat de pe loc în timp ce agentul se afla în fața mașinii iar un alt polițist o soma să se oprească

Șefa Homeland Security, Kristi Noem, a declarat că ofițerul, un veteran cu 10 ani vechime în agenție, a acționat în legitimă apărare și a avut motive întemeiate să deschidă focul, pentru că femeia făcea parte dintr-o „mulțime de agitatori” care încercau să zădărnicească eforturile ICE de a aplica măsurile restrictive ale președintelui Trump în materie de imigrație.

Vezi mai multe știri aici

Imaginile filmate cu unghi larg ale incidentului par să arate că Renee Good l-a lovit pe agent cu mașina după ce a ignorat ordinele de a ieși din vehicul.

El a sărit repede din calea ei, trăgând un singur foc prin parbriz și alte două focuri prin geamul deschis al șoferului, lovind-o în cap.

Și președintele Trump a declarat pentru New York Times că acesta a acționat în legitimă apărare după ce a fost lovit de mașina lui Good.

Vezi resurse educaționale aici

Incidentul a alimentat tensiunea care exista de mult timp între agenții federali de imigrare și protestatarii care se opuneau – uneori violent – prezenței agențiilor precum ICE care aplică legea în comunitățile lor. 

Sursa: New York Post

imigrari, minneapolis, agent,


Vezi articol complet la: Protv

Share

Recent Posts

  • National

Agentul federal care a împușcat mortal o femeie în Minneapolis fusese târât cu mașina 100 de metri de un imigrant ilegal

Agentul care a împușcat mortal o femeie în Minneapolis fusese târât cu mașina 100 de…

4 hours ago
  • National

The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați…

4 hours ago
  • National

Arborând drapele rusești, „flota din umbră” iese la lumină. Zeci de petroliere clandestine au făcut în ultimele luni acest lucru

Actualitate Arborând drapele rusești, „flota din umbră” iese la lumină. Zeci de petroliere clandestine au…

4 hours ago
  • National

Emisarul american pentru Siria îndeamnă armata Damascului şi luptătorii kurzii să pună capăt violenţelor la Alep

Emisarul american pentru Siria, Tom Barrack, a îndemnat joi armata siriană şi luptătorii kurzi să…

4 hours ago
  • National

Atac rusesc masiv în Ucraina, inclusiv în Kiev şi Liov, oraș situat aproape de granița cu Polonia

Explozii s-a auzit în timpul nopţii de joi spre vineri în capitala ucraineană Kiev şi…

4 hours ago