Prima voce sonoră din PSD care se ridică împotriva măsurilor anunțate de Guvernul Bolojan: „Ştiu ce înseamnă să fii ţinta unei naraţiuni simpliste. Ştiu şi de ce a apărut şi cine a comandat-o!”

Actualitate miercuri, 2 iulie 2025, 18:57

Prima voce sonoră din PSD care se ridică împotriva măsurilor anunțate de Guvernul Bolojan: „Ştiu ce înseamnă să fii ţinta unei naraţiuni simpliste. Ştiu şi de ce a apărut şi cine a comandat-o!”

HotNews.ro Share

Marcel Ciolacu și Adrian Câciu: Foto. Inquam Photos / Casian Mitu

Fostul ministru de Finanţe Adrian Câciu declară, miercuri, că ambele laturi ale pachetelor de măsuri despre care aude introduc România într-o criză profundă, pentru că sunt gândite eronat, pentru că afectează populaţia săracă şi clasa de mijloc dar lasă bogaţii în pace. ”Pachetul ne bagă în criză”, a mai spus Câciu, el anunţând că ”aceste masuri dincolo de efectul economic recesionist, creează o criză mai mare: o criză socială, în care unii sunt împotriva celorlalţi şi toţi împotriva statului”, scrie News.ro.

  • În vârstă de 51 de ani, Adrian Câciu a fost ministru de finanțe din partea PSD în Guvernul Ciucă (2021-2023). Recent, site-ul de investigații Snoop a dezvăluit că Adrian Câciu, cel care a propus taxa pe solidaritate, conduce un Mercedes de lux care nu se află în declarația de avere. Mai mult, Câciu se afla și pe lista parlamentarilor care deși au proprietăți în București, au primit bani de chirie de la Parlament, după cum a dezvăluit Europa Liberă.

”România nu are nevoie de austeritate oarbă, ci de responsabilitate inteligentă. În ultima perioadă, unii confundă buna guvernare cu tăierea arbitrară de cheltuieli şi creşterea, tot arbitrară, a impozitelor. Dar adevărul este simplu: nu putem construi o ţară performantă cu măsuri de criză permanentizate. Ambele laturi ale pachetelor de măsuri despre care aud introduc România într-o criză profundă, pentru că sunt gândite eronat”, spune Adrian Câciu într-o postare. 

El arată că aceste măsuri ”afectează populaţia săracă şi clasa de mijloc dar lasă bogaţii în pace”.

”Din perspectiva fiscalităţii, deşi eram o ţară cu impozitare REGRESIVĂ, devenim o ţară cu o impozitare PROFUND REGRESIVĂ. Creşterea impozitelor indirecte, cele pe consum şi muncă nu fac decât să lovească în cei mulţi cu venituri mici şi medii. Văd că nu există nici măcar curajul de a se aplica celebra cota unică (deşi are tot caracter regresiv) de 16% la tot!”, spune Câciu.

El arată că ”nu există curajul impozitarii cheltuielilor administrative externe făcute de companiile mari! (cca. 40 de mld euro se externalizeaza anual, potrivit datelor ANAF)”. 

”Din perspectiva măsurilor fiscale, efectul va fi creşterea inflaţiei şi intrarea în recesiune (nu tehnică ci reală). Pe partea de cheltuieli, masurile vor avea efect doar pe termen scurt, pentru că, pe termen mediu, calitatea serviciilor publice (şi aşa era la un nivel jos) va scădea. Efect recesionist şi la cheltuieli. Da, privilegiile trebuie tăiate, exceptiile trebuie eliminate, respectul public trebuie reintrodus. Dar respectul şi calitatea nu se introduce nici cu bani şi nici cu tăierea banilor de la oameni. Pachetul ne bagă în criză. Am zis-o de când actualul premier era preşedinte interimar al României. Am şi zis atunci că NU sunt de acord cu această abordare. Şi nu mi-am schimbat opinia, chiar dacă am fost atacat pentru acest afront!

Dar altceva e mai grav: aceste masuri dincolo de efectul economic recesionist, creează o criză mai mare: o criză socială, în care unii sunt împotriva celorlalţi şi toţi împotriva statului!”, a subliniat Câciu. 

Fostul ministru a mai afirmat că România are nevoie de altceva. ”România are nevoie de: reforme fiscale profunde, nu de panică bugetară; colectare mai bună a veniturilor, nu doar de reduceri de personal şi tăieri cu barda;  combaterea risipei reale, nu a investiţiilor necesare”, a adăugat Adrian Câciu.

”De aceea, nu voi susţine niciodată o austeritate care loveşte în oameni, în dezvoltare, în viitor. Nici nu voi tăcea când văd că, în numele „disciplinei fiscale”, se pregătesc soluţii care taie fără să repare. România nu este o contabilitate rece. E o ţară care are nevoie de echilibru, viziune şi curaj. Ştiu ce înseamnă să fii ţinta unei naraţiuni simpliste. Ştiu şi de ce a apărut şi cine a comandat-o! Dar realitatea bugetară este complexă şi cere mai mult decât populism şi linşaj mediatic. Ne vom lupta pentru a proteja oamenii care se pot exprima public. Pentru oamenii cu venituri mici şi medii. Chiar dacă e posibil să pierdem o bătalie pe moment, războiul cu mentalitatea austeră va fi câştigat de noi! Şi de români!”, a mai arătat Câciu. 

Măsurile anunțate de Bolojan

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că primul pachet de măsuri va fi adoptat prin asumarea răspunderii în Parlament și că el o să prevadă TVA la 2 cote – cota de 11% şi cota de 21%, cota redusă urmând a rămâne la la medicamente, apa, lemne de foc, energie termică, Premierul a mai anunţat creşterea accizelor cu 10%, la combustibili, ţigări şi alcool.


Sursa: HotNews