Omniasig a devenit acționar în societatea care vinde asigurări obligatorii de locuințe. Cât a plătit pe acțiunile Euroins, fostul lider RCA intrat în faliment

Imagine despre omniasig devenit acționar - Top10stiri.ro

Actualitate

Omniasig a devenit acționar în societatea care vinde asigurări obligatorii de locuințe. Cât a plătit pe acțiunile Euroins, fostul lider RCA intrat în faliment

HotNews.ro

Omniasig a devenit acționar la PAID / Foto: PAID România

Omniasig VIG a devenit oficial acționar în cadrul PAID România, societatea care vinde asigurările obligatorii pentru locuințe, după ce a preluat pachetul de 5,5% din acțiuni, deținute anterior de Euroins, fostul lider RCA intrat în faliment, a anunțat luni PAID. Omniasig a plătit peste 8,18 milioane de lei pe acest pachet de acțiuni, scos la licitație de CITR, lichidatorul judiciar al Euroins, după cum a declarat anterior pentru HotNews.ro Alina Popa, directorul juridic al CITR.

În urma redistribuirii pachetului de acțiuni, capitalul social al companiei nu mai cuprinde participații deținute de entități aflate în procedură de faliment, a anunțat luni PAID România.

„Prezența Omniasig în acționariat reprezintă un plus de credibilitate pentru PAID, care primește astfel susținerea unui grup internațional de prestigiu, respectiv Vienna Insurance Group”, a declarat François Coste, președintele Consiliului de administrație al PAID.

Din perspectiva noului acționar, această etapă marchează o asumare explicită a rolului pe care întreaga industrie îl are în susținerea mecanismului de protecție împotriva dezastrelor naturale.

„Participarea Omniasig în acționariatul PAID reflectă angajamentul nostru față de stabilitatea sistemului de asigurări din România și față de o abordare comună, responsabilă, a riscurilor majore. O structură de acționariat stabilă și reprezentativă pentru întreaga piață consolidează capacitatea sistemului de a răspunde impecabil atunci când este pus la încercare”, susține Mihai Tecău, președinte directorat Omniasig VIG.

Câți bani a obținut lichidatorul judiciar pe acțiunile deținute de asigurătorul în faliment la PAID

CITR, lichidatorul judiciar al Euroins, fostul lider RCA intrat în faliment, a vândut în data de 16 decembrie 2025, prin licitație, pachetul de 5,5% din acțiunile pe care le deținea firma falimentară în cadrul PAID România, societatea care emite asigurările obligatorii pentru locuințe.

Prețul de pornire al licitației a fost de peste 6,5 milioane de lei, pachetul de acțiuni fiind adjudecat cu peste 8,18 milioane de lei de către Omniasig VIG, asigurător care va deveni astfel un nou acționar al PAID, a precizat atunci pentru HotNews.ro Alina Popa, directorul juridic al CITR.

Urmărește cele mai importante știri

„Momentan, aceste sume vor rămâne în patrimoniul companiei până la finalizarea lichidării patrimoniului societății”, a declarat Alina Popa.

Marți, 16 decembrie 2025, a avut loc licitația publică pentru vânzarea pachetului de 5,5% din acțiunile Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), deținut de Euroins România, societate aflată în procedură de faliment.

Vezi resurse educaționale aici

Licitația a fost organizată de lichidatorul judiciar CITR Filiala București SPRL, la sediul acestuia din București, în conformitate cu procedura insolvenței.

Procesul de vânzare a fost anunțat public și a respectat dreptul de preempțiune al acționarilor existenți, conform actului constitutiv al PAID.

Tranzacție pentru plata datoriilor Euroins: Câți bani a obținut lichidatorul judiciar pe acțiunile deținute de asigurătorul în faliment la PAID


Vezi articol complet la: HotNews