Actualitate marț
Alain Orsoni, fost lider naționalist corsican și președinte al clubului AC Ajaccio, a fost ucis. Împușcat direct în inimă, la înmormântarea mamei sale
HotNews.ro
Alain Orsoni. Credit: PASCAL POCHARD-CASABIANCA / AFP / Profimedia
Fostul lider separatist corsican Alain Orsoni a fost împușcat mortal luni, în timpul înmormântării mamei sale, în Vero, un sat situat la 30 de kilometri est de Ajaccio, capitala insulei franceze Corsica din Marea Mediterană, relatează Reuters.
„A fost lovit de un glonț tras de la distanță”, a precizat pentru agenția Reuters procurorul public din Ajaccio, Nicolas Septe.
Poliția locală a confirmat asasinatul.
Împușcat de la mare distanță
Potrivit presei franceze, fostul lider naționalist a fost împușcat chiar în timp ce se afla la înmormântarea mamei sale, în satul Vero din Corsica.
A fost atins de un singur foc de armă, care l-a lovit direct în inimă. Glonțul a fost tras de la sute de metri distanță, scrie Le Parisien.
La momentul crimei, în cimitir se aflau aproximativ 50 de persoane.
A condus o mișcare separatistă în Corsica
Alain Orsoni, în vârstă de 71 de ani, a condus o mișcare separatistă numită Mișcarea Corsicană pentru Autodeterminare, pe care poliția franceză o considera fațada legală a grupului armat Frontul Național de Eliberare a Corsicii – Aripă Tradițională.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Autoritățile au legat Frontul Național de Eliberare a Corsicii – Aripă Tradițională de o serie de atacuri comise pe insulă în anii 1990, unele dintre ele revendicate de grup.
Orsoni a fost de asemenea acuzat, condamnat și ulterior grațiat în legătură cu un atac cu mitralieră asupra ambasadei iraniene din Paris în 1980, notează Reuters.
Omul care l-a adus pe Mutu la Ajaccio
Alain Orsoni a fost de asemenea președintele clubului de fotbal corsican AC Ajaccio.
Vezi resurse educaționale aici
Orsoni a condus clubul în două perioade, 2008-2015 și 2022-2023, el fiind omul care l-a adus pe Adrian Mutu la echipă în 2012, după ce atacantul român o părăsise pe Cesena, relatează GOLAZO.ro.
Mutu a evoluat la AC Ajaccio timp de 2 ani, între 2012 și 2014.
Vezi articol complet la: HotNews
