Laude pentru tehnicianul din SuperLiga: „El are cel mai mare merit! Dacă își îndeplinește obiectivul, i se va prelungi automat contractul”

Imagine despre laude tehnicianul superliga - Top10stiri.ro

SuperLiga – Powered by Superbet

Laude pentru tehnicianul din SuperLiga: „El are cel mai mare merit! Dacă își îndeplinește obiectivul, i se va prelungi automat contractul”

HotNews.ro

Antrenorul Adrian Mihalcea, în meciul dintre CFR 1907 Cluj și UTA Arad, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, pe 21 septembrie 2025. FOTO: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alexandru Meszar, finanțator al clubului UTA Arad, a vorbit despre situația contractuală a antrenorului Adrian Mihalcea, după ce echipa a ajuns la cinci rezultate pozitive în toate competițiile.

De la finalul lunii noiembrie, gruparea arădeană s-a impus în fața celor de la FCSB (Cupa României), FC Hermannstadt, Petrolul Ploiești și Dinamo și a remizat cu Farul Constanța (SuperLiga). UTA ocupă locul 8 în clasamentul primei ligi, cu doar un punct mai puțin decât Oțelul Galați, formația de pe 6, ultima poziție care asigură prezența în play-off.

Adrian Mihalcea, lăudat de finanțator: „A făcut echipa să joace”

Meszar a afirmat că obiectivul lui Adrian Mihalcea este clasarea pe unul dintre primele 12 locuri ale ierarhiei, situație în care contractul acestuia se va prelungi în mod automat. În acest moment, Petrolul Ploiești, echipa de pe poziția 13, are 20 de puncte, astfel că este foarte probabil ca tehnicianul să-și atingă scopul.

„Adi nu are obiectiv play-off-ul, dar a făcut treabă foarte bună până acum la echipă și noi suntem foarte mulțumiți de el. I-a făcut pe băieți să creadă mult mai mult în ei și uitați că i-a adus să se lupte pentru play-off. Și de ce să nu sperăm și noi la play-off?

Dacă Adi Mihalcea își îndeplinește obiectivul la finalul acestui sezon, locul 1-12, atunci i se va prelungi automat contractul cu UTA Arad. El a semnat pe un an cu drept de prelungire automată a contractului dacă își îndeplinește obiectivul în acest campionat. Dar, Adi a făcut până acum echipa să joace.

Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro

Suntem mulțumiți de Costache, care cred că are poate că cele mai bune cifre ale lui din ultimii ani. Abdallah a făcut și el un sezon bun. Padula este un jucător polivalent, care ne poate ajuta pe mai multe posturi. Dar sunt și alții din lot care s-au descurcat foarte bine.

Vezi resurse educaționale aici

Însă, cel mai mare merit la toate aceste lucruri le are Adi Mihalcea, cel care i-a făcut pe băieți să joace bine. Este clar că vom încerca să ne mai întărim, iar noi știm pe ce posturi are Adi nevoie de jucători”, a declarat Meszar, citat de prosport.ro.

În primele etape din 2026, UTA Arad se va duela cu Unirea Slobozia (deplasare), Rapid (acasă), FC Argeș (d), CFR Cluj (a) și Csikszereda (d).


Vezi articol complet la: HotNews