Actualitate
Medicul Mihai Craiu, avertisment privind „cadoul otrăvit” pentru copii de sărbători
HotNews.ro
Dr. Mihai Craiu, pe 16 octombrie 2024. Foto: Agerpres
Conferențiarul dr. Mihai Craiu, medic pediatru, a transmis un avertisment pentru părinți, în contextul perioadei de sărbători în care aceștia le cumpără cadouri copiilor lor.
Cunoscutul medic atrage atenția asupra pericolelor pe care le reprezintă ecranele, în special cele ale telefoanelor mobile, asupra dezvoltării cognitive a minorilor.
Postarea lui este intitulată „Efectul toxic al excesului de expunere a copiilor la ecrane”.
Vezi ultimele știri din România
Mesajul integral al medicului Mihai Craiu:
Vezi și articole de securitate cibernetică aici
- „Cu toții știm că excesele sunt dăunatoare și că ar putea produce dependență, cu efecte nocive pe termen lung.
- Dar rareori ne gândim că aceste efecte ne pot afecta pe noi sau pe cei dragi nouă… Pentru că da, deseori gândim că nouă nu ni se poate întâmpla asta…
- Haideți să ne uităm puțin la rezultatele preliminare ale Studiului ABCD (Adolescent Brain Cognitive Development).
- Acest studiu, efectuat pe un număr de peste 10.000 de adolescenți urmăriți între 2018 și 2020. Două treimi dintre aceștia aveau telefon mobil de la o vârstă mică (în medie 11 ani). Ei și?
- Efectele expunerii la rețelele sociale, prin intermediul smart-phone, au fost vizibile și pentru cineva fără pregătire de specialitate în științe comportamentale sau psihiatrie.
- Expunerea precoce la rețelele sociale a făcut RĂU și corpului acestor copii – 40% aveau obezitate sau greutate mai mare și 62% aveau probleme de somn (cu lipsa acestuia) decât acei copii neexpuși la conținutul livrat de telefonul mobil.
- Ce putem face?
- Putem evita expunerea excesivă în anumite ferestre de vulnerabilitate:
- 1. Deloc la ecran, pentru copiii sub 18 luni (cu excepția unor contacte video cu rude apropiate, aflate la mare distanță).
- 2. De la 2 la 6 ani ar trebui să fie o expunere de cel mult o oră la ecrane, cu activități de calitate, educaționale.
- 3. De la 6 la 12 ani ar trebui făcut un plan personalizat, cu acordul familiei. În acest plan fiind exclusă introducerea telefoanelor mobile.
- Atenție la cadoul… otrăvit!!
- Căci vine luna cadourilor și am putea să dăm curs rugăminții copiilor noștri și să le cumpărăm un telefon mobil!
- Înainte de 12 ani acest instrument este… otravă curată, atât pentru creier cât și pentru corpul copiilor dumneavoastră.”
Studiul ABCD pe care se bazează avertismentul medicului pediatru poate fi consultat aici.
Când vine Moș Nicolae. De ce primesc copiii dulciuri sau nuielușă în ghetuțe. Tradițiile serii de 5 decembrie
Vezi articol complet la: HotNews
