- Home
- Știri Externe
- Rusia
- Putin și-a creat propria forță de sisteme de pilot pentru a surclasa Ucraina în războiul cu drone
Putin și-a creat propria forță de sisteme de pilot pentru a surclasa Ucraina în războiul cu drone
Război în Ucraina Cristina Ene 1 live Publicat: 15.11.2025 23:05
Rusia a înființat Forțele de sisteme fără pilot ca ramură separată a armatei dedicată războiului cu drone, a anunțat șeful adjunct al acestei forțe devenită oficial operațională, potrivit Kyiv Post și publicației de specialitate The War Zone. Într-o reacție la anunț, un responsabil ucrainean a declarat că aceste forțe, modelate după cele ale Ucrainei, reprezintă cu siguranță o amenințare.
FOTO SHUTTERSTOCK
Ramura de drone este urmarea unui ordin al lui Vladimir Putin în acest sens, anul trecut.
Potrivit portalului rus Astra, în cadrul noilor create Forțe de sisteme fără pilot exista deja regimente organizate, batalioane unități, precum și o structură de comandă desemnată.
Totodată, cadrul operațional este pe deplin format și a fost numită conducerea, a declarat colonelul Serghei Iștuganov.
„Continuăm consolidarea formațiunilor existente și formarea de noi unități ale Forțelor Sistemelor Fără Pilot. Operatori, ingineri, tehnicieni și alți specialiști sunt repartizați în aceste unități”, a spus el.
Noua forță de vehicule fără pilot o oglindește pe cea a Ucrainei, înființată anul trecut.
„Operațiunile lor de luptă sunt conduse conform unui plan unificat și în coordonare cu alte unități de trupe”, a declarat șeful-adjunct citat de agențiile de presă ruse.
Există deja primele semne de succes, a susținut el, dând drept exemplu situația din orașul Pokrovsk, aflat sub asediu, unde Ucraina a recunoscut că dronele rusești au avut un rol important la obținerea unui avantaj de către Moscova.
Rubicon, o forță de operatori de drone de elită a ajutat anterior Rusia să respingă invazia Ucrainei din Kursk.
„În urmă cu doar un an, trupele noastre nu erau atât de saturate cu drone de toate tipurile. Dar, treptat, unitățile rusești au reușit să întoarcă situația și să le «stoarcă» efectiv de la Forțele Armate Ucrainene.”
Dincolo de câmpul de luptă, USF „efectuează teste de luptă atât pentru drone, cât și pentru sisteme de război electronic, colaborând îndeaproape cu producătorii”, a mai spus adjunctul șefului USF.
Moscova și-a anunțat planurile ambițioase pentru producția de drone. Dispune de o fabrică care își propune să fabricei6.000 de drone de tip Shahed pe lună. Rusia are, de asemenea, planuri de a produce un total de 2 milioane de drone FPV în acest an.
Accesează toate știrile de pe top10stiri.ro
Echipamentul este doar o parte a ecuației. USF recrutează, de asemenea, talente militare de top, a spus Iștuganov.
„Eficacitatea acestei noi ramuri a forțelor armate, aflată încă la început, este demonstrată de abordarea sa privind personalul”, a sugerat el. „Sunt selectați cei mai buni militari, ținându-se cont, printre altele, de realizările lor în luptă.”
Experții au discutat despre această nouă forță și despre potențialul ei.
„Nu există standarde oficiale astăzi pentru multe dintre activitățile de cercetare și dezvoltare și utilizare a dronelor tactice în armata rusă”, a spus Samuel Bendett, expert în drone și cercetător la Center for Naval Analyses, citat de publicația The War Zone.
„Există aprovizionare inegală, există probleme cu piloții de drone tratați ca infanterie tipică pentru asalt, aprovizionare inegală cu piloți și drone calificați etc. Mulți din armata rusă speră că USF va rezolva multe dintre aceste probleme.”
Reacția Ucrainei
„O atenție specială se acordă extinderii unităților Forțelor Sistemelor Fără Pilot : creșterea numărului de echipaje antrenate, implicarea personalului și crearea infrastructurii pentru operarea eficientă a acestora.”
Faptul că Rusia a urmat Ucraina în crearea aceluiași tip de forțe este un semnal îngrijorător, spune un oficial ucrainean.
Cristina Ene
Vezi articol complet la: Adevarul
