Promisiunea smulsă de Donald Trump de la Xi Jinping, cât timp va fi președinte: „Știu care ar fi consecințele”

promisiunea smulsă donald - Imagine ilustrativă

Promisiunea smulsă de Donald Trump de la Xi Jinping, cât timp va fi președinte: „Știu care ar fi consecințele”

Stiri externe 02-11-2025 | Getty Mihai Niculescu

Asta însă cel puțin cât timp liderul republican se află la putere.

Discuțiile din Coreea de Sud

Trump a declarat că problema Taiwanului, care a fost mult timp controversată, nu a fost abordată pe larg în discuțiile sale cu Xi joi, în Coreea de Sud, care s-au concentrat în mare parte pe tensiunile comerciale dintre SUA și China. Însă liderul american și-a exprimat certitudinea că China nu va lua măsuri în privința Taiwanului, cât timp el se află în funcție, relatează AFP, preluat de news.ro.

Declarațiile lui Trump

„El a declarat deschis, iar oamenii lui au declarat deschis în cadrul întâlnirilor: «Nu vom face nimic cât timp președintele Trump este președinte», pentru că știu care ar fi consecințele”, a declarat Trump într-un fragment dintr-un interviu acordat emisiunii “60 Minutes” a postului CBS, difuzat duminică.

Preocupările americane

Oficialii americani sunt de mult timp îngrijorați de posibilitatea ca China să folosească forța militară împotriva Taiwanului, insula democratică autonomă revendicată de Beijing ca parte a teritoriului său.

Află mai multe știri importante aici

Citește și

Legea privind relațiile cu Taiwanul din 1979, care a reglementat relațiile SUA cu insula, nu impune Statelor Unite să intervină militar în cazul unei invazii din partea Chinei, dar prevede ca politica americană să asigure Taiwanului resursele necesare pentru a se apăra și pentru a împiedica orice schimbare unilaterală a statutului său de către Beijing.

Întrebat dacă ar ordona forțelor americane să apere Taiwanul în cazul unui atac al Chinei, Trump a ezitat. Atât administrațiile republicane, cât și cele democrate ale Statelor Unite au menținut o politică de „ambiguitate strategică” în ceea ce privește Taiwanul, încercând să nu-și dezvăluie intențiile cu privire la posibilitatea ca SUA să vină în ajutorul insulei într-un astfel de scenariu.

Sursa:


Vezi articol complet la: Protv