Ministrul de Finanțe anunță că forma finală a rectificării bugetare va acoperi integral „nevoile esențiale”. Unde merg 10 miliarde de lei

Foto reprezentând ministrul finanțe anunță - Știri România

Prin forma finală a rectificării bugetare sunt acoperite „în integralitate toate nevoile esenţiale”, a anunțat joi seară ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare explicând că se referă la pensii, salarii și asistenţă socială.

Conform oficialului guvernamental, toate acestea totalizează aproximativ 10 miliarde de lei, iar aproximativ 3 miliarde vor merge la Casa de Sănătate.

„Prin această rectificare, acoperim în integralitate toate nevoile esenţiale. Vorbim de pensii, vorbim de salarii, vorbim de asistenţă socială. Toate aceste nevoi sunt acoperite şi toate trei înseamnă în jur de 10 miliarde. Nu a fost uşor şi nu ar fi fost posibil să acoperim aceste nevoi esenţiale, vorbim şi de Casa de Sănătate, bineînţeles, care este şi ea inclusă în rectificare cu o sumă de peste trei miliarde, nu am fi putut să facem acest lucru dacă nu am fi reuşit să negociăm o ţindă de deficit care să ne permită să includem aceste cheltuieli. Pentru că aceste cheltuieli nu sunt cheltuiele opţionale”, a declarat Alexandru Nazare, la Antena 3 CNN.

Ministrul a precizat că discuţiile esenţiale pe rectificare au loc la Bucureşti şi tot acolo se iau şi deciziile.

„Deciziile pe rectificare se iau la Bucureşti. Dar dată fiind situaţia economică în care suntem astăzi şi supravegherea în cadrul procedurii de deficit excesiv, pe ţintele esenţiale, aceste ţinte esenţiale trebuie explicate în detaliu la Bruxelles. Cu cât suntem mai aliniaţi pe ţinte, nu pe intestinele rectificării, cu atât e mai uşor, pentru că Bruxellesul e un aliat al României în discuţiile pe care România le are cu pieţele. (…) Noi ne-am angajat să facem un deficit de 7%, nu sunt 8 (procente). Aşa era trecut în buget la începutul anului. Prin noua ţintă de cheltuieli primare, discuţiile care au avut loc în iunie-iulie, am ajuns la un deficit de 7,7%, care nici acest deficit nu putea fi îndeplinit din cauza acestor cheltuieli foarte mari, care, atâta timp cât ele există în buget, ele trebuie acoperite”, a explicat Nazare, citat de News.ro.

Ministrul a fost întrebat dacă cea mai mare cheltuială o reprezintă pensiile şi salariile.

„Da, bineînţeles, sunt cheltuieli cu pensiile şi salariile, sunt cheltuieli cu asigurarea salariilor în sectorul public, a cheltuielor de personal din sectorul pubic. Acestea sunt cheltueli fixe. Eu aş vrea să mă raportez, din perspectiva negocierilor pentru această rectificare, la cheltuielile legate de investiţii. Pentru că noi am încercat să acoperim zonele unde aveam împrumut PNRR, care era epuizat. Bineînţeles, nu putem acoperi integral, iar această rectificare este un efort, e o proiecţie. O să publicăm mâine proiectul de rectificare, el este încă în negociere”, a adăugat el.

„Deficitul e un simptom al faptului că nu suntem suficient de disciplinaţi”

Nazare a mai spus joi seară că deficitul bugetar este un simptom al faptului că nu există o disciplină fiscal-bugetară suficientă.

„E un context economic extrem de dificil, în mod cert, dar aţi văzut că în ultimele trei luni, că practic acest guvern împlineşte acum trei luni de la învestire, ipotezele de la care am plecat s-au schimbat. Am avut trei confirmări consecutive ale agenţiilor de rating, credibilitatea externă întăreşte stabilitatea internă. Practic sunt trei validări ale faptului că măsurile luate sunt în direcţia în care investitorii aşteptau şi evaluările au fost bune. Bineînţeles că există şi riscuri şi fiecare agenţie de rating exprimă aceste riscuri care sunt legate de contextul regional, de potenţiale evenimente în zonă, de crize care ar putea apărea, de vulnerabilităţile noastre în privinţa creşterii datoriei publice, care sunt reale, dar toate aceste lucruri sunt contrabalansate de măsurile luate şi de proiecţiile economice ale României pe următorii ani”, a explicat ministrul.

Conform acestuia, şi finanţarea pentru 2026 va fi la un nivel foarte mare.

„Inclusiv finanţarea pentru 2026 va fi la un nivel foarte mare, aproape 260 de miliarde, de la 235, ţine de rectificare, pentru că nivelul finanţării practic e luat în calcul pentru rectificare. Ţinta de deficit, noua ţintă de deficit de 8,4% din PIB, este echivalentul unei finanţări pe care trebuie să o obţinem de 260 de miliarde. Deci există în mod cert în continuare, dat fiind că deficitul e încă ridicat, această presiune pe finanţare, dar acest lucru se va vedea în timp, în 2026, revenind spre o ţintă de 6 şi nivelul de finanţare va scădea”, a declarat ministrul.

„Deficitul e un simptom, nu e un subiect în sine. E un simptom al faptului că nu suntem suficient de disciplinaţi din punct de vedere fiscal-bugetar, că nu ştim încă să construim bugete precise, cu reguli clare, cu proceduri clare, că nu ştim foarte bine să facem prioritizarea finanţărilor. Împărţim finanţări pe foarte multe programe, fără neapărat să facem o analiză de feedback foarte clară pe fiecare tip de finanţare în parte să vedem care finanţări au avut efect, ce înseamnă calitatea proiectelor care intră în aceste finanţări, dar le finanţăm mult şi fragmentat. Şi acest lucru se reflectă şi în deficit”, a precizat Nazare.

Potrivit oficialului, titluri bugetare legate de PNRR și componenta de împrumut s-au epuizat la mai multe ministere încă din luna august sau septembrie. El a adăugat că, atunci când se întâmplă acest lucru, „este clar că nu au fost bugetate corect, nu a fost întreaga nevoie financiară evaluată corect”.

Vezi ultimele știri din România

O explicație pentru creșterea TVA

Ministrul Finanţelor a mai susținut că, dacă România nu ar fi crescut TVA cu două puncte procentuale, atunci Agenţia Fitch nu i-ar fi confirmat ratingul la mijlocul lunii august, iar acest lucru ar fi însemnat ca acum taxa pe valoare adăugată să fie mărită cu 4%.

„Probabil că, dacă nu am fi crescut TVA cu două puncte, în primele două săptămâni, Agenţia Fitch nu ne-ar fi confirmat rating-ul. Agenţia Fitch ne-a confirmat ratingul la mijlocul lunii august. Astăzi eram în situaţia în care ar fi trebuit să mărim TVA-ul nu cu două puncte, ci cu patru puncte. Astăzi nu am mai fi putut face o rectificare în care să acoperim foarte multe dintre nevoi. În mod cert, nu am mai fi avut acelaşi spaţiu de a negocia deficitul de 8,4, eram astăzi într-o situaţie mult mai complicată, care ar fi avut un efect asupra inflaţiei mult mai mare decât cel pe care îl avem astăzi şi un efect mult mai mare în puterea de cumpărare”, a mai spus Nazare.

Liderii coaliței s-au reunit joi dimineață într-o nouă ședintă pentru a discuta despre forma finală a rectificării bugetare, care va fi pusă în dezbatere publică, ca mai apoi să o adopte săptămâna viitoare, conform calendarului prezentat de premierul Ilie Bolojan.

Potrivit actualei forme a proiectului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va pierde 3 miliarde de lei.

Bani în plus vor primi Ministerul Muncii (2,5 miliarde lei), Transporturilor (2,1 miliarde), Sănătății (250 de milioane), Casa Națională de asigurări de Sănătate (3,5 miliarde).

Aceste sume sunt rotunjite și nu reprezintă varianta finală a rectificării. Luni, liderii coaliției se vor întâlni din nou pentru o discuție finală pe rectificare.

„Se asigură tot ce înseamnă investiții pe proiectele de infrastructură și proiecte naționale. Plus lucrurile sociale – pensii, salarii, alocații etc. Suma totală care se da efectiv în plus este de 22.8 mld de lei, la o țintă de deficit de 8.4%”, au spus surse din coaliție pentru HotNews.

Proiectul de rectificare bugetară era preconizat să fie publicat în transparență decizională joi seară sau cel târziu vineri dimineață.

Liderii coaliției au mai stabilit și că în luna noiembrie va mai avea loc o nouă rectificare.

Citește și


Vezi articol complet la: HotNews