- Home
- Știri locale
- București
- Avizul pentru protestul anti-imigranți din București a fost anulat. Reacția lui Grindeanu
Avizul pentru protestul anti-imigranți din București a fost anulat. Reacția lui Grindeanu
Narcis Ghiurca 1 live Publicat: 01.09.2025 19:56 Ultima actualizare: 01.09.2025 20:31
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că a fost anulat protestul planificat pe 2 septembrie de către Asociaţia Noua Dreaptă şi Partidul S.O.S. România, programat împotriva imigranților din afara Europei.
Stelian Bujduveanu/FOTO: Inquam photos/George Călin
„Capitala nu va deveni scena radicalismului”, a spus edilul general, conform unui comunicat transmis de Primăria Capitalei.
Bujduveanu a convocat de urgenţă Comisia de ordine publică, iar avizul pentru protestul planificat pe 2 septembrie de către Asociaţia Noua Dreaptă şi Partidul S.O.S. România a fost anulat.
„Iniţial, documentaţia depusă de organizatori indica o temă legată de dezbaterea asupra Strategiei de incluziune a migranţilor — document care, reamintim, a fost deja retras din consultare publică. Ulterior, organizatorii au promovat în spaţiul public mesaje explicit anti-imigranţi, care incită la ură şi discriminare”, transmite PMB.
Analiza comisiei a arătat că manifestarea ar încălca legislaţia în vigoare — O.U.G. nr. 31/2002 şi Legea 60/1991 — interzicându-se expres adunările prin care se propagă idei extremiste, fasciste, rasiste sau care instigă la ură şi violenţă.
„Nu voi permite ca Bucureştiul să fie folosit ca scenă pentru ură şi dezbinare. Dreptul la protest este garantat şi va fi respectat de fiecare dată, dar nimeni nu are voie să calce în picioare legea şi să otrăvească societatea cu mesaje extremiste. Capitala este un oraş european, deschis şi solidar — iar asta trebuie apărat cu fermitate”, a declarat Stelian Bujduveanu.
Reacția lui Grindeanu
Recent, Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui protest care vizează imigranții, în special cei veniți din Asia. Decizia a stârnit critici dure și acuzații că administrația locală tolerează manifestații cu caracter extremist.
Ulterior, PMB a precizat că autorizarea unei adunări publice nu înseamnă asumarea sau validarea conţinutului mesajelor transmise de organizatori, ci exclusiv respectarea cadrului legal care garantează dreptul constituţional la liberă exprimare şi la întrunire.
Organizatorii și-au justificat acțiunea prin afirmații false și discriminatorii, precum: „În București vor fi aduși imigranți cu statut incert, provenind din populații non-europene, de rasă exclusiv non-albă”.
Decizia a provocat reacții dure în spațiul public. O senatoare a anunțat pe rețelele sociale că a depus plângere penală și a cerut primăriei să retragă autorizația pentru manifestație, argumentând că este inacceptabil ca o instituție a statului să permită un eveniment care instigă la ură.
Toate acestea vin la doar câteva zile după ce un tânăr din Bangladesh, care lucra ca livrator în România, a fost bătut în plină stradă de un băiat de 20 de ani. Incidentul a stârnit îngrijorare în rândul comunităților de imigranți și a amplificat controversele legate de toleranța față de minorități.
Narcis Ghiurca Citește mai multe despre: bucurestiprotestimigranti
Vezi articol complet la: Adevarul
