- Home
- Știri locale
- Craiova
- O comună din Dolj a dat 25.000 de euro pe bănci de lemn, deși n-are canalizare sau apă potabilă
O comună din Dolj a dat 25.000 de euro pe bănci de lemn, deși n-are canalizare sau apă potabilă
Cristina Stancu 1 live Publicat: 25.08.2025 13:19 Ultima actualizare: 25.08.2025 13:20
Primăria Măceșu de Sus a investit 25.000 de euro în bănci din lemn (100 de bucăți, a câte 1.200 de lei), în timp ce localnicii speră de ani buni la canalizare și apă potabilă la robinete, potrivit Observator.
Pe marginea drumului principal al comunei Măceșu de Sus au apărut costisitoarele bănci.
„De ce nu ne-au pus și nouă?”
Localnicii sunt dezamăgiți de cheltuirea banului public și spun că ar fi fost prioritare alte investiții sau măcar ar fi putut fi cumpărate bănci mai ieftine, astfel încât fiecare poartă să aibă câte una.
„Numai pe centru sunt, noi nu plătim parcă tot ca ei. De ce nu ne-au pus și nouă?”, spune un localnic nemulțumit că, în ciuda investiției de zeci de mii de euro, la poarta sa n-a fost montată o bancă.
Primarul Ciprian Marian Nicu explică de ce numai anumite gospodării au bancă la poartă.
„Sunt în jur de 170 de case, dar noi am am prins în buget doar 100 de bănci. 70 de case rămân fără bănci. Dar cele 70 de case sunt case părăsite, case în care nu stă nimeni”, a precizat edilul.
Câțiva localnici spun că lucrurile n-ar sta cum spune primarul și contestă felul în care s-a făcut împărțirea băncilor, mai ales că unii au acum la poartă câte două bănci (una pusă de ei, alta montată de Primărie).
Băncile au costat FOTO 120.000 de lei. captură Oltenia 1
Cele 100 de bănci au costat 120.000 de lei (1.200 de lei bucata), sumă suportată din bugetul local, unul în care nu s-au găsit bani pentru investiţii importante, cum ar fi canalizarea (aflată în fază de intenție timp de trei ani), al cărei proiect a fost sistat.
„Util era altceva, o canalizare, apă potabilă să putem să bem, au pus fântânițele astea pe aici degeaba. Ne pun din ăla la parc să cânte, nouă nu ne trebuie așa ceva”, spune un localnic.
Edilul le transmite însă că nu poți să faci canalizare cu un miliard.
„Nu poți să faci nimic. A hotărât Consiliul Local, eu am propus, ei au hotărât”, a precizat Ciprian Marian Nicu, primar.
Cristina Stancu Citește mai multe despre: apabancicanalizare
Vezi articol complet la: Adevarul