O femeie spune că a fost bătută de polițiști la Breaza. Oamenii legii susțin că încercau să o împiedice să se sinucidă
Stiri Diverse 15-08-2025 | 19:43 × Ovidiu Oanță
Trei polițiști și un jandarm sunt acuzați că au intervenit brutal împotriva unei femei care fusese reclamată de un vecin că ascultă muzica prea tare în toiul nopții.
În încercarea de a o imobiliza și urca în mașina lor, oamenii legii ar fi umplut-o de vânătăi, i-ar fi smuls părul, după care ar fi abandonat-o la un spital de psihiatrie.
Oficialii IPJ Prahova susțin că echipajul ar fi împiedicat-o de fapt pe femeie să-și pună capăt zilelor.
Incidentul s-a petrecut pe 17 iulie în Breaza, în fața casei de vacanță a unei familii din București. Proprietara fusese reclamată de un vecin că ascultă muzica prea tare. Interventia echipajului de poliție a fost filmată de camerele de supraveghere de pe proprietate.
Citește și
Camelia Vrabie, partea vătămată: ”M-au păcălit să vin la poartă, unul dintre ei mi-a dat un pumn în față și, normal țipam, se și aude, alt polițiști îmi mai dă doi pumni în față și mă ia de păr. Se și vede. Mă ține de păr legată strâns de gard. Cel care a dat prima oara în mine se duce la poartă, deschide poarta și mai intră în curte încă doi polițiști și mă țin… mă țin… Trag de mine, mă scot din curte în fața porții, mă încătușează, îmi pune cătușele și m-au dus la secție. Iar la secție când am intrat, bine, eram desculță, în pijama, eram și plină de sânge”.
”Sunt camere, idioților!”
Incidentul a fost filmat și de peste drum cu un telefon mobil.
”Lăsați-mă-n pace! Nu aveți dreptul … nu aveți dreptul să mă luați din curte. Sunt camere, idioților!”.
Femeia susțină că agresiunile ar fi continuat și în secția de poliție din Breaza. De-acolo a fost dusă la un spital de psihiatrie, însă a fost lăsată să plece acasă. Fiul ei a urmărit totul pe telefonul mobil.
Vlad Vrabie, fiul femeii: ”Am primit notificare de la camerele de luat vederi, un polițist a spus că e momentul oportun să o apuce și a sărit spre părul ei, a lovit-o și atunci în momentul acela m-am îmbrăcat, l-am trezit pe tatăl meu și am plecat de la București la Breaza”.
Citește mai multe știri pe top10stiri.ro
Plină de răni și de vânătăi, femeia a decis să îi reclame pe polițiștii. Și-a scos și un certificat medico-legal care confirmă prezența unor leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, a fost amendată pentru tulburarea liniștii publice.
Femeia cere daune de 100.000 de euro
De teama unor presupuse complicități, inclusiv cu vecinul care a reclamat-o, și chiar a unei mușamalizări, femeia a făcut plângere împotriva polițiștilor și jandarmului, la Direcția Națională Anticorupție. Însă, ținând cont de acuzațiile pe care le aduce – abuz în serviciu, purtare abuzivă și violare de domiciliu – cel mai probabil, ancheta va fi declinată la un parchet obișnuit.
Phillip-Richard Mandisodza, avocatul femeii: ”Nu ar fi trebuit folosită sub nicio formă forța într-o măsută, având în vedere că vorbim de o femeie de 57 de ani, singură în curtea casei, într-o rochie de noapte, versus patru bărbați care mai purtau și uniforme”.
Oficialii IPJ Prahova transmit că intervenția ar fi fost justificată de faptul că femeia ar fi fost agitată și ar fi avut intenția să se rănească.
Așa că polițiștii ar fi intrat pe proprietatea ei pentru a impiedica un act suicidar. De altfel, întreaga intervenție ar fi fost filmată și cu bodycam-ul folosit de unul dintre agenți, iar imaginile vor putea fi vizionate de anchetatori.
Dacă va ajunge la proces, femeia le va cere polițiștilor 100.000 de euro daune morale.
Un bărbat din Prahova ar fi răpit-o, bătut-o și tuns-o la zero pe pe fosta lui iubită, după despărțire. Cum s-a salvat tânăra
Vezi articol complet la: Protv
